,,Vrei sanatate? Tine-aceasta norma: Sa nu mananci de nu ti-e foame. Cata Sa nu cinezi. Sa-ti fie mestecata Mancarea, si sa aiba simpla forma. Cand leacuri iei - gresala e enorma! Evita atmosfera grea, stricata, Si somnul ziua, furia turbata, Si orisicand pozitia diforma. Nu sta flamand. Stomacul nu se-ndoapa. Nu-ti amana, nici nu grabi iesirea, Bea cu masura vin si multa apa. Nu sta cu burta sus, adus din spate. Cand faci miscari, sa nu te-ntreci cu firea, Intinde-ti noaptea-nvelitori bogate. Odihna si in minte veselie. Fugi de desfrau. Dieta lege fie". (LEONARDO DA VINCI)


Veşnic, grăbitul om modern se îndreaptă tot mai mult spre o alimentaţie din care lipsesc tocmai preparatele tradiţionale, în care îndemânarea culinară a reunit în timp tot ceea ce este necesar organismului uman. Şi să nu uităm, omul s-a obişnuit pe parcursul unui întreg proces evolutiv, cu produse cât mai sănătoase asupra cărora, la rândul său şi-a exercitat puterea de selecţie. Doar igiena e sfântă pentru mine, în rest, am propriile reguli în bucătărie. Aceste reţete le-am scris pentru dumneavoastră - bărbaţi şi femei - deopotrivă. Am adunat reţete culinare şi de nutriţie şi le-am intercalat cu sfaturi pentru a da un farmec mai aparte acestui blog. Ori de câte ori mi s-a părut indicat, am oferit şi sfatul meu personal, deoarece aşa cred eu că este normal. Aceasta este singura cale de a îndruma pe cineva spre o stare de optimă sănătate. În postările de aici, am combinat cunoştinţele pe care le deţin despre nutriţie, adică despre sănătate, cu reţetele de bucate. Am căutat să personalizez fiecare reţetă. Sfaturile de faţă nu au caracter de prescripţii medicale. Mulţumirea mea sufletească este aceea că vă pot oferi o seamă de informaţii menite să vă asigure o viaţă lungă şi sănătoasă şi reţete de bucate cât mai variate.


marți, 24 octombrie 2017

Trucuri si sfaturi culinare

Haideti sa vedem cateva sfaturi culinare, testate si care nu dau gres niciodata.

Despre ou.
Oul este mai usor de curatat daca in apa in care fierbe se adauga cateva picaturi de otet sau daca dupa ce l-ati fiert il puneti repede in alt vas cu apa rece si il tineti acolo 1-2 minute.
Despre icre
Icrele pastrate in sare si ulei se desareaza daca se pun intr-un tifon si se tin in lapte sau in apa rece cam 1 ora. Se storc cu grija si se prepara.

Despre albusuri
Albusurile se bat mai bine daca ouale sunt proaspete si reci. In momentul cand va apucati sa le bateti, adaugati un praf de sare.

Untul pentru prajituri
Se bate mult mai usor spuma daca il taiati in cubulete mici si il lasati la temperatura camerei cam 30 minute, pana se inmoaie.

Despre supa
Obtineti o supa clara daca fierbeti totul la foc mic si de fiecare data cand luati spuma de carne, adaugati o lingura de apa rece.

Daca ati pus prea multa sare in supa, ciorba, adaugati 3-4 cartofi cruzi taiati in doua si dati in clocot. Scoateti cartofii si daca toti ii puteti manca sau utiliza la un alt preparat.
Daca in timpul fierberii supei lichidul scade foarte mult completati cu apa calda, nu cu apa rece intrucat tulbura supa si incetineste procesul de fierbere.

Despre branza
Branza se desareaza mai usor daca o inveliti intr-un servet de hartie alba si o puneti peste seara intr-un vas cu apa rece.

Despre verdeturi
Verdeturile se adauga la supe, ciorbe in ultima clipa, dupa ce focul a fost stins. Se adauga verdeata si se pune capacul.

Despre varza acra
Varza isi pierde din acreala daca atunci cand o gatiti adaugati la fiert cateva bucati de cartofi cruzi.

Despre aluatul pentru clatite
Aluatul pentru clatite nu se mai lipeste de tigaie daca adaugati in compozitie putin ulei.

Formele pentru taiat fursecuri si biscuiti
Formele folosite pentru fursecuri si biscuiti vor taia mai bine aluatul daca vor fi inmuiate in faina de fiecare data cand taiem.

Despre lamaie
Lamaia va fi mai zemoasa daca o rulezi un pic in palme sau pe un tocator si apoi o tai sau o storci.

Despre scoaterea samburilor
Puteti scoate rapid samburii cireselor, visinelor folosind o agrafa de birou sau un acar (asa facea bunica) in cazul in care nu aveti un aparat special.
Despre piureul de cartofi
Nu folositi lapte rece cand pregatiti piureul de cartofi, caci acesta il innegreste.Folositi lapte cald.
Ciupercile pt salata nu se innegresc daca inainte de a le pune la fiert, le tineti putin in apa cu otet.

Maioneza pentru salate va fi mult mai usoara (light) daca inlocuiti o parte din maioneza necesara cu iaurt.

Daca vrei sa prajesti ceva (cartofi prajiti de exemplu) si vrei sa eviti stropii de ulei incins, pune un praf de sare in uleiul incins inainte de a praji.

Daca ai afumat mancarea, varsa repede continutul intr-un vas curat fara sa te folosesti ustensile. Mancarea ne arsa va trece in vasul curat, iar mancarea deja prinsa sau cu miros de fum va ramane in vechiul vas.

Fructele in tarte sau in pandispan nu se vor cufunda, daca inainte de a le pune in dati prin faina sau prin pesmet. La fel se poate proceda si cu rahatul sau nucile.

Sarea incetineste procesul de fierbere atat in cazul carnii, cat si al legumelor. Adaugati sare atunci cand mancarea este aproape gata.

Nu folosi cutitul pentru a taia salata verde, deoarece aceasta se poate decolora. Este preferabil sa rupi frunzele cu mana, in dimensiunile dorite.
Trucuri culinare!

În luna decembrie, dedicăm mai mult timp treburilor gospodăreşti, fiind multe sărbători. Uşurează-ţi activitatea în bucătărie punând în practică trucurile noastre verificate.

Fă un detergent natural din coji de citrice.
Nu arunca cojile de portocale, clementine sau lămâie. Pune-le într- un borcan mare cu capac şi acoperă-le cu oţet. Lasă totul la macerat pe dulap timp de două săptămâni, aruncă toate cojile şi apoi transferă lichidul întro sticlă cu vaporizator. Vei avea o soluţie de curăţat foarte eficientă şi naturală, ecologică şi netoxică. În plus, miroase şi frumos. Printre altele, este un excelent curăţitor pentru bucătărie, fiindcă uleiul de portocale dizolvă grăsimea.

Păstrează aroma verdeţurilor.
Profită de verdeţurile proaspete şi congelează-le pentru a-şi păstra aroma. Spală-le şi taie-le pentru a încăpea în forma de cuburi de gheaţă. Apoi acoperă-le cu ulei de măsline şi congelează- le. Când ai nevoie, iei un cub şi îl pui în tigaie. Le poţi păstra cam un an la congelator.

Fă ouă tari la cuptor.
Spală ouăle şi pune- le într-o formă de brioşe timp de 25-30 de minute, la cuptor, la 160 de grade. Nu e nevoie să pui apă. Vei avea 12 ouă fierte tari. Nu se vor sparge, vor avea o textură mai puţin cauciucată şi se vor curăţa mai uşor.

Cum păstrezi pasta de tomate.
După ce ai deschis borcanul cu pastă de tomate e preferabil să nu îl mai păstrezi. Ai două posibilităţi: să ştergi bine pereţii borcanului cu un şerveţel sau să pui ce a rămas la congelat. Cum? Ia cu o lingură pasta şi fă grămăjoare pe care le vei pune pe o hârtie de copt. Apoi le congelezi câteva ore. După aceea le transferi într-o pungă de plastic şi le păstrezi la congelator.

Cum păstrezi tijele şi frunzele de ţelină mai mult timp?
Cel mai bun mijloc este să le ambalezi în hârtie de aluminiu.

Mai multă zeamă de la o lămâie.
Dacă vei încălzi lămâia la microunde 15 secunde, va avea de două ori mai mult suc.

Rade brânza mai uşor.
Trebuie să foloseşti răzătoarea pentru brânză? Unge-o mai întâi cu puţin ulei. O vei rade mai repede şi mai curat.

Toacă verdeaţa mai uşor.
Pudrează tocătorul cu sare ca să nu se împrăştie când o tai.

Cu ce poţi înlocui ouăle?
Vrei să faci o prăjitură, dar ai rămas fără ouă? Le poţi înlocui fie cu 1 ⁄ 3 ceaşcă de compot de mere, fie cu 1 ⁄ 4 ceaşcă de iaurt sau cu 1⁄ 2 de banană.

Măsurile sunt pentru câte un ou.
. Usturoiul se decojeşte mai uşor dacă-l bagi la microunde - 10 secunde sunt îndeajuns să poţi curăţa căpăţâna de ustoriu mai repede, ca prin magie.

Midiile şi scoicile - le cureţi mai uşor şi se vor deschide dacă le scufunzi în apa alături de câteva linguri de făină timp de 30 de minute. Ele vor ingera fâina şi vor expulza orice urmă de nisip sau mizerie deţinută în carapace.

Excesul de grăsime din mâncare se poate îndepăta cu ajutorul cuburilor de gheaţă pe care le pui în recipient. Acestea vor solidifica grăsimea care va sta la suprafaţă.

Presară sare pe fundul de lemn atunci când tai verdeaţa - fricţiunea şi greutatea sării nu va mai permite lipirea de cuţit a verdeţurilor. Metoda funcţionează de minune la rozmarin şi cimbru.

Şterge şi usucă bine carnea sau fructele de mare înainte de a le găti la grătar. Astfel vor avea un aspect delicios la exterior, gen caramelizat, şi vor fi suculente la interior.

Toacă salata iceberg în câteva secunde îndepărtând miezul acesteia. Ia salata şi loveşte cu ea fundul de lemn pe partea cu cotorul. Acesta va fi uşor de începărtat cu mâna, iar apoi tu vei putea tăia salata aşa cum îţi doreşti.

Pentru ca oala să nu mai dea în clocot şi să curgă pe aragaz pune o lingură de lemn pe marginea vasului. Este indicat a se folosi o lingură uscată, care, fiind la temperatura camerei va sparge bulele şi le va trimite înapoi în oală fără a mai exista riscul ca ele să ajungă pe aragaz.

Zahărul care s-a întârit în recipient poate fi mărunţit din nou dacă te apuci să spargi bucata de zahăr care s-a format sau dacă îl bagi la microunde. Îl pui într-un vas, îl stropeşti cu puţină apă şi pui deasupra un prosop, şervet, etc. Îl laşi la micorunde 30 de secunde şi poţi continua procedura până când zahărul este aşa cum doreşti.

Udă-ţi degetele şi vei putea scoate un ou din coajă. Îţi va fi mai uşor să-l apuci. Cât este de util nu ştim, dar pare să fie amuzant de făcut...măcar o dată.

Salată verde proaspătă. O ai deja în frigider de două zile şi s-a cam ofilit. Înmoaie-o într- o soluţie formată dintr- un pahar de oţet alb în care ai pus o lingură de zahăr pudră. Va redeveni crocantă.
Taie ceapa fără lacrimi. O soluţie la îndemână care dă rezultate este să ţii ceapa puţin la frigider înainte de a o tăia.
Avocado copt mai repede. Ca să poţi coace mai repede avocado, fără să se strice, pune-l într-un săculeţ de pânză împreună cu o banană.
Fasolea uscată fierbe mai repede dacă adaugi două linguri de bicarbonat de sodiu la 1 litru de apă.
Cartofii se păstrează mai bine dacă îi ţii într- un coş de răchită, acoperiţi cu un ziar, ca să nu stea la lumină.

Cartofi care nu explodează. Dacă vrei să nu explodeze cartofii când îi pui la copt sau la fiert, întregi, înţeapă-i mai înainte cu un cuţit sau o furculiţă.
Dacă pâinea de sendvişuri este prea proaspătă, înainte de a o felia, ţine-o la congelator 30 de minute.

Mirosul de peşte poate fi diminuat dacă adaugi puţin lapte în apa în care îl fierbi. Dacă îl faci la grătar, ţine-l în apă sărată cu lămâie un sfert de oră şi apoi şterge- l cu un prosop.

Lămâi şi portocale mai suculente. Lămâia va fi mai zemoasă dacă o bagi 20 - 30 de secunde la cuptorul cu microunde, după care ruleaz-o cu palma sau în mâini şi apoi o tai.

Merele curăţate de coajă nu oxidează dacă le stropeşti cu suc de lămâie. E valabil şi pentru avocado.
Portocalele se curăţă mai uşor de coajă dacă le laşi în apă fierbinte 5 minute înainte de a le tăia.
Ca să mai diminuezi din aciditatea roşiilor, când le pui la fiert, adaugă un morcov întreg, pe care îl scoţi la sfârşit.
Ca să fii sigură că maioneza nu se taie, adaugă puţin miez de pâine când începi să o baţi. Ai grijă ca uleiul şi ouăle să fie la temperatura camerei.
Cafea prea amară? Dacă ai cumpărat o cafea prea prăjită şi are un gust mai amar, pune un vârf de cuţit de sare în ea, după ce ai preparat-o.
Ca să verifici dacă prăjitura este gata, înfige o scobitoare de lemn în mijlocul ei. Dacă iese curat, e gata. Se aplică la cozonaci şi la prăjiturile din aluat tip pandişpan, checuri etc.
Gemul sau dulceaţa se va conserva mai bine dacă imediat ce le-ai pus în borcane le întorci cu fundul în sus. Se va crea un vid care va conserva mai bine conţinutul.
Petele de la morcovi, lăsate pe robotul de bucătărie, ies dacă freci ustensilele cu un burete înmuiat în puţin ulei.
Frişca lichidă se bate perfect dacă o pui înainte în vasul de mixer împreună cu paletele 5 minute la congelator.
Crusta crocantă la friptura de pui se obţine dacă ungi puiul cu suc de lămâie, sare şi piper înainte de a-l băga la cuptor.
Gustul amar al ficatului de pui se înlătură dacă îl ţii 1-2 ore în lapte înainte de a-l pregăti.
Vrei să dai o aromă specială cartofilor prăjiţi? Adaugă doi căţei de usturoi striviţi în ulei, înainte de a-i prăji.

Pune usturoiul intr-un bol si acopera-l cu un altul. Agita cele doua boluri si in cel mai scurt timp, cateii de usturoi vor fi curatati. Simplu, nu?

Caramelizeaza ceapa mai rapid, adaugand bicarbonat de sodiu in tigaie.
Daca prepari o prajitura cu unt, congeleaza-l si da-l prin razatoare pentru a-l incorpora mai rapid in compozitia desertului.
Infige un cutit ascutit in samburele de avocado pentru a-l scoate din miez.
Scoate rapid samburii cireselor, folosind o agrafa de birou.
Taie sticlele de ketchup, maioneza sau mustar pe din doua pentru a nu pierde nimic din continutul lor.
In timp ce pregatesti mancarea, pune o lingura de lemn deasupra oalei pentru a evita ca sosul/zeama sa dea pe dinafara.
Pune caserola cu inghetata intr-o punga ermetica, apoi bag-o la congelator. Astfel, textura moale a inghetatei se va pastra, iar tu nu te vei mai chinui sa o dezgheti de fiecare data cand vrei sa mananci din ea.
Stiai ca poti obtine si cuburi de gheata complet transparente? Fierbe apa inainte de a o pune in tava.
Vrei sa prepari peste la gratar? Pune-l pe un pat de felii de lamaie pentru ca el sa absoarba aroma si sa nu se mai lipeasca.
Pune un cub de gheata in farfuria cu mancare daca vrei sa scapi de excesul de grasime din mancare. Grasimea se va strange in jurul ghetii, iar tu o vei putea inlatura rapid.
Inainte de a te apuca de gatit, pune o oala cu apa la fiert. Mai mult ca sigur vei avea nevoie de ea.
Inlocuieste cuburile de gheata cu fructe congelate atunci cand vrei sa racesti bauturile alcoolice.Astfel, acestea nu se vor mai dilua. Poti folosi capsuni, mure, zmeura sau chiar cirese.
Ai spart un ou intr-un bol, dar a cazut inauntru si putina coaja? Umezeste-ti mana si vei scoata coaja cat ai zice “peste”!

Ai pus prea multa sare in mancare? Adauga 2 cartofi cruzi, tăiaţi în două . Aceştia vor absorbi toata sarea, iar mancarea va fi din nou delicioasa.

Păstrarea legumelor fierte aromate și colorate
Asigurați-vă că legumele dvs. rămân vibrante și aomate, chiar și în starea lor fiartă, coaptă sau prăjită, scufundându-le în apă rece imediat după gătire.

Folosiţi sare pentru a vă îmbunătăți produsele de patiserie dulci
O jumătate de linguriță de sare adăugată la aluatul tău dulce nu va strica desertul. Dimpotrivă – o cantitate mică de sare fin măcinată vă va ajuta să puneți în evidență gustul tuturor celorlalte ingrediente.

Adăugați lapte și sare pentru a vă păstra conopida albă
Procesul de gătit face ca această legumă să obţină o nuanţă cenuşie care poate strica aspectul vasului finit. Pentru a evita acest lucru, adăugaţi câteva picături de lapte şi un vârf de sare în apă fiartă. Acest lucru vă va ajuta să păstraţi albul.

Înlocuirea cuburilor de gheață cu struguri congelați
Cuburile de gheață pot dilua gustul vinului. Pentru a preveni acest lucru, utilizați struguri înghețați în loc de gheață! Ei vor face o treabă bună la răcirea băuturii fără a-și schimba gustul.
Această soluție funcționează pentru orice tip de băutură – pur și simplu adăugați struguri sau fructe congelate în funcție de gustul dumneavoastră.

Pregătirea orezului perfect
De prea multe ori, fiertul orezului face ca orezul să se transforme într-un guluş. Dacă doriţiîmpiedicaţi acest lucru, acoperiţi cratiţa cu un prosop de bucătărie obişnuit imediat după oprirea căldurii.
Prosopul va absorbi excesul de umiditate, lăsându-vă vasul de orez frumos.

Obţineţi mai mult suc de lămâi sau limes
Pentru a obţine un suc suplimentar, puneţi o lămâie proaspătă în cuptorul cu microunde. Setaţi-l la căldură maximă şi lăsaţi fructul în interior timp de 10-20 de secunde. Scoateţi fructele de la cuptorul cu microunde şi tăiaţi-le în 6 utilizând un cuţit de bucătărie bine ascuţit.

Pregătirea tortului ideal fără o reţetă
Nu trebuie să rămânem la o reţetă exactă pentru a face un tort minunat la gust! Tot ce trebuie să faceţi este să memoraţi această regulă simplă: ingredientele principale trebuie utilizate în cantităţi egale. Greutatea zahărului trebuie să fie egală cu greutatea făinii. Cantitatea de ouă trebuie să fie aceeaşi cu cantitatea de unt. Utilizaţi cântare de bucătărie pentru a vă măsura corect!

Păstraţi-vă carnea suculentă cu albuşuri de ou şi amidon
Adăugarea unui albuş şi a unei linguriţe de amidon de porumb vă va ajuta să vă menţineţi carnea suculentă şi delicată în timpul procesului de gătire.

Folosiţi sarea pentru a face salate mai suculente
Nu adăugaţi legumele mai sărate la salată imediat. Puneţi-le mai întâi într-un vas separat şi presăraţi-le cu o sare fină. Aşteptaţi câteva minute, apoi adăugaţi-le la salată. Sarea face ca legumele să nu piardă lichidul, ajutându-le să-şi păstreze gustul proaspăt.

Preparaţi-vă o cafea mai delicioasă cu sare şi scorţişoară
Data viitoare când faceţi cafea, încercaţi să adăugați puţină sare şi scorţişoară! Sarea ajută la îmbunătăţirea gustului, în timp ce scorţişoara serveşte pentru a intensifica aroma cafelei şi pentru a-i spori vibraţia.

Păstraţi lămâile proaspete
Nu este nevoie să tăiaţi o lămâie pentru a obţine sucul. Flosiţi-vă de umflătura de jos a acesteia, înţepând-o cu o scobitoare şi sucul va ieşi mai rapid şi mai mult. Oxigenul nu va intra în fruct şi va fi milt timp proaspătă.

Zahăr prea tare?
Dacă s-a întărit zahărul din sacul în care îl depozitezi, pune un sfert de măr înăuntru, închide-l ermetic  şi ţine-l 15 secunde la microunde, la o temperatură medie.

Resturi de vin
Dacă ţi-a mai rămas ceva vin în sticlă, nu îl arunca! Pune-l în formele de cuburi de gheaţă şi congelează-l. Aşa îl poţi folosi la diverse reţete la care trebuie să pui puţin vin.

Desert mai puţin gras

Pentru un desert mai puţin gras înlocuieşte jumătate din grăsime (unt, ulei, margarină, untură) cu zeama de la compotul de mere fără zahăr. Gustul e foarte bun şi e mai sănătos.

Legume mai colorate
În timp ce fierb, legumele, mai ales cele verzi, îşi pierd din culoare. Iată cum poţi evita acest lucru. Pregăteşte o oală cu apă rece. Imediat ce ai terminat de fiert legumele, pune-le în această apă rece pentru fixarea culorii. În plus, vor fi şi mai crocante.

Fără cocoloaşe în cocă
Când pui laptele în făină, caută să fie cald, nu rece. Astfel eviţi formarea inesteticelor cocoloaşe.

Tartă aurie şi strălucitoare
Badijonează partea de deasupra a tartei cu un gălbenuş de ou amestecat cu apă sau lapte pentru culoare şi strălucire.

Sfecla fiartă se curăţă foare uşor dacă o pui imediat în apă rece.

Mierea cristalizată se poate lichefia dacă vei introduce borcanul , fără capac, în apă călduţă până se răceşte.

Dacă vrei să nu se închidă la culoare cartofii, după ce îi cureţi de coajă, pune-i în apă rece cu suc de lămâie.

Dacă vrei să faci acasă zahăr vanilat, pune 1-2 batoane de vanilie într-un borcan cu zahăr pudră. Este natural şi foarte parfumat.

Când cureţi usturoiul, taie fiecare căţel pe lungime şi elimină germenele din mijloc. Este indigest şi nici nu fierbe.

Pentru ca usturoiul să-şi păstreze toate calităţile nutritive, trebuie zdrobit Înainte de a fi pus în mâncare şi gătit doar 3 minute.

Mirosul de usturoi de pe degete se elimină, dacă îţi freci degetele pe lama unui cuţit inoxidabil, sub un jet de apă rece.

Mirosul de usturoi sau peşte de pe fundul de tocat poate fi înlăturat dacă presari pudră de bicarbonat de sodiu peste el. După 20 de minute, ştergi cu un burete şi clăteşti.

După ce ai copt ardeii, înveleşte-i în hârtie absorbantă udă şi după câteva minute se vor curăţa de pieliţă foarte uşor.

Pentru ca friptura de vită să-şi păstreze suculenţa, ţine-o puţin în apă clocotită înainte de a o găti. Porii se vor închide şi carnea va rămâne fragedă.

Mirosul de broccoli poate fi atenuat dacă, după gătire, pui peste ele o felie de pâine uscată.

S-a rupt o bucată din blatul prăjiturii când ai scos-o din formă? Lipeşte-o cu puţin albuş.

Vrei un pesmet mai gustos? Mixează resturi de chipsuri sau sticksuri în robot.

Pentru a curăţa mai uşor fisticul crud, scufundăl câteva secunde în apă clocotită şi apoi în apă rece.

Muştarul se păstrează mai bine după deschiderea borcanului, dacă pui o felie de lămâie deasupra. Nu-şi va schimba culoarea şi nu se va întări.

Fructele din coş sau fructieră îşi vor păstra prospeţimea mai mult dacă vei pune înăuntru câteva dopuri de plută de la sticla de vin.

Când tai ouăle fierte în felii, dacă vrei să nu se lipească gălbenuşul de cuţit, înmoaie înainte lama acestuia în apă caldă.

Pentru a avea cuburi de gheaţă clare şi transparente, fierbe mai înainte apa.

Prijiturile tale vor avea o crustă apetisantă dacă le vei badijona cu puţin lapte înainte de a le băga la cuptor.

Dacă vrei ca tăviţa de cuburi de gheaţă să nu se lipească în congelator, freacă fundul ei cu o lumânare, înainte de a o umple cu apă.

Pentru a avea o maioneză reuşită, pune un gălbenuş crud, o linguriţă de oţet de vin, una de muştar şi lasă să acţioneze 5 minute. Apoi pune uleiul şi bate maioneza.

Compoziţia de clătite nu va face cocoloaşe dacă vei pune ingredientele în ordinea următoare: laptele, făina, bătute bine şi la sfârşit ouăle.

Murdăria întărită din cuptorul cu microunde se înlătură cu uşurinţă dacă pui o jumătate de ceaşcă de cafea cu oţet de vin alb, timp de un minut la putere maximă. Apoi, cu un burete umed vei şterge toată murdăria.

Feliile subţiri de bacon nu se vor mai ondula în tigaie, dacă le treci înainte de a le prăji prin apă topită de la cuburile de gheaţă.

Dacă vrei ca roşiile să se mai coacă, pune-le într-un suport de carton de ouă, împreună cu o roşie foarte coaptă. Lasă suportul în aer liber, pe balcon.

Peştele prăjit este delicios, dar nu la fel de plăcut este să-ţi miroasă toată casa a peşte când îl pregăteşti. Un truc la îndemână este să pui o felie de ghimbir proaspăt în uleiul de prăjit.

Neplăcut este şi să să sară ulei încins din tigaia pusă pe foc, dar un astfel de neajuns poate fi evitat dacă presărăm în tigaie puţină sare înainte de prăji carnea, de exemplu.

Un alt truc culinar util este să ungem cu unt marginea vasului (pe interior) în care fierbem paste sau orez pentru ca preparatul să nu mai dea în foc atunci când fierbe.

Multe persoane cred că pastele vor fi mai puţin lipicioase dacă pun ulei în apa în care fierb acestea. Dar funcţionează mult mai bine dacă punem câteva picături de oţet.

Se întâmplă uneori să scăpăm prea multă sare în ciorbă sau supă, dar există o soluţie şi pentru un astfel de incident. Adăugaţi în supă/ciorbă 1 sau 2 cartofi cruzi, tăiaţi, care vor absorbi excesul de sare. Puteţi scoate cartofii după ce se fierb, după cum au explicat mai mulţi bucătari chefi pentru publicaţia Huffington Post.

În cazul în care excesul din mâncare se referă la condimente, atunci puteţi drege gustul adăugând puţin zahăr sau miere de albine.

Este bine de ştiut că peste carnea de pui nu ar trebui să punem sare de la bun început pentru a evita să se întărească.

Mâncarea care s-a prins de fundul cratiţei şi care riscă să capete gust de afumat, poate fi salvată dacă este răsturnat conţinutul într-un alt vas, fără a desprinde şi partea afectată deja, astfel încât aceasta va rămâne prinsă de primul recipient.

Cei care apreciază şniţelele crocante pot pune în compoziţia prin care trec bucăţile de carne şi o linguriţă de praf de copt. Apoi, şniţelele trebuie prăjite în ulei bine încins.

Un orez pufos şi moale puteţi obţine dacă adăugaţi în apă, înainte de a pune orezul la fiert, o linguriţă de zeamă de lămâie.
Supă prea sărată
Te-ai îndrăgostit? Sau nu ai fost atentă? În orice caz, sarea în exces este o greşeală clasică. Dacă ai scăpat prea multă sare, este de ajuns să diluezi supa cu apă, lapte sau smântână. Sau poţi să pui un cartof crud ori o bucată de măr în supă, care se scot înainte de servire. La ghiveciuri e de ajuns să pui un pic de oţet de mere sau de zahăr.

Sufleu ars
Abia ai băgat un sufleu la cuptor şi, după câtva timp, partea de jos pare la fel de crudă, în timp ce stratul superior deja începe să se ardă treptat… În acest caz, sufleul se acoperă cu o folie de aluminiu, care se scoate doar în ultimele cinci minute. Dacă crusta de caşcaval e prea neagră, trebuie îndepărtată.

Frişcă moale
Dacă baţi şi iar baţi şi totuşi frişca nu se întăreşte, probabil că este prea caldă. Trebuie ţinută timp de 30 de minute la frigider şi apoi să reiei procesul. Dacă te grăbeşti, pune castronul în apă foarte rece şi încearcă din nou. Nu ai destulă frişcă? Atunci bate, în alt castron, un albuş de ou şi lungeşte cu el frişca.

Verdeaţă ofilită
Când verdeaţa proaspătă din ghiveci se ofileşte, taie tulpinile şi pune-le într-un pahar cu apă cu zahăr. Busuiocul şi alte plante îşi revin rapid. Sau pune le timp de câteva minute în apă călduţă.

Prăjitură carbonizată
Prăjitura e neagră în loc de aurie? Atunci răzuieşte stratul superior cu un cuţit. La fursecuri se foloseşte o răzătoare. După aceea presară zahăr pudră sau un strat de glazură şi nimeni nu observă.

Orez ars

Pune orezul care se poate desprinde din cratiţă în alt vas. Apoi pune deasupra o felie de pâine şi las-o să stea timp de cinci minute. Pâinea extrage mirosul şi gustul de ars. Dacă orezul nu este încă moale, îl poţi fierbe, cu atenţie, în continuare. Nu amesteca - acest lucru dizolvă amidonul şi orezul devine lipicios.

Ou amestecat
Uneori, când separi albuşul de gălbenuş, se mai întâmplă şi accidente. Dacă ţi-a căzut ou pe jos, înainte de a şterge, presară nişte sare deasupra - se strânge şi poate fi şters mai uşor cu un prosop de hârtie. Iar dacă mai ai nevoie de un ou pentru aluatul tartei şi ai rămas fără, înlocuieşte-l cu o lingură de amidon.
Adevărul este că de fiecare dată în mintea voastră ar trebui să existe planul B care să poată înlocui orice greşeală, dar dacă nu se întâmplă aşa, nu vă faceţi griji pentru că nu există eşec în bucătărie care să însemne o catastrofă.

Trucuri culinare: roşiile cherry tăiate deodată între două farfurii

Se pare că acest truc nu funcţionează perfect. Poate reuşeşti să tai câteva roşii, după cum au reuşit şi cei care au testat acest truc. Poate dacă alegi roşiile rotunde, puţin mai mari, de aproximativ aceeaşi dimensiune şi foloseşti un cuţit foarte bun vei reuşi să perfecţionezi acest truc după mai multe încercări.

Trucuri culinare: pune o lingură de lemn pe cratiţa în care fiebi laptele

Se presupune că această lingură ar trebui să prevină ca laptele să dea în foc, însă se pare că nu face absolut nimic. Spuma laptelui se va umfla şi tot există riscul de a da pe afară dacă nu păzeşti cratiţa.

Trucuri culinare: sâmburele din avocado va împiedica oxidarea fructului

Poate te-ai confruntat şi tu cu această dilemă după ce ai folosit o jumătate de avocado şi ţi-ai dorit să păstrezi cealaltă bucată. Un truc de pe internet spune să laşi sâmburele în jumătatea de avocado pe care vrei să o păstrezi la frigider pentru că va împiedica oxidarea lui.

Trucuri culinare: roşiile cherry tăiate deodată între două farfurii

Se pare că acest truc nu funcţionează perfect. Poate reuşeşti să tai câteva roşii, după cum au reuşit şi cei care au testat acest truc. Poate dacă alegi roşiile rotunde, puţin mai mari, de aproximativ aceeaşi dimensiune şi foloseşti un cuţit foarte bun vei reuşi să perfecţionezi acest truc după mai multe încercări.

Trucuri culinare: pune o lingură de lemn pe cratiţa în care fiebi laptele

Se presupune că această lingură ar trebui să prevină ca laptele să dea în foc, însă se pare că nu face absolut nimic. Spuma laptelui se va umfla şi tot există riscul de a da pe afară dacă nu păzeşti cratiţa.

Trucuri culinare: sâmburele din avocado va împiedica oxidarea fructului

Poate te-ai confruntat şi tu cu această dilemă după ce ai folosit o jumătate de avocado şi ţi-ai dorit să păstrezi cealaltă bucată. Un truc de pe internet spune să laşi sâmburele în jumătatea de avocado pe care vrei să o păstrezi la frigider pentru că va împiedica oxidarea lui.

Se pare că acest truc nu prea funcţionează, deoarece ambele jumătăţi s-au oxidat la fel. 

Trucuri culinare: pune căpăţânile de usturoi într-un borcan şi agită-l ca să cureţi rapid căţeii

Dacă vei tăia la capete căpăţânile de usturoi şi vei scutura foarte energic borcanul, acest truc se pare că poate să dea rezultate. Chiar dacă este posibil să nu se cureţe toţi căţeii de usturoi, există şanse să ai succes cu câţiva. Însă, trucuri va funcţiona doar pentru usturoiul mare cumpărat din supermarket, nicidecum pentru cel de ţară cu căţeii mici.

Trucuri culinare: zeama de lămâie împiedică oxidarea feliilor de măr

Acest truc funcţionează de minune, astfel că de fiecare dată când vrei să previi oxidarea feliilor de măr poţi să le stropeşti cu zeamă de lămâie. Astfel ele vor arăta mai bine atunci când vrei să le foloseşti pentru a decora un prăjitură sau un tort.

Trucuri culinare: verdeţurile se păstrează mai mult timp dacă le pui în apă şi le acoperi cu o pungă

Trucul care ne învaţă să păstrăm verdeţurile într-un pahar cu apă şi să le acoperim cu o pungă dă rezultate. Verdeţurile ţinute în apă şi acoperite cu o pungă rezistă proaspete mai mult timp decât cele neacoperite cu pungă.

Trucuri culinare: cutia cu îngheţată se pune în pungă la congelator ca să nu fie "beton" îngheţata


Dacă înveleşti cutia cu îngheţată într-o pungă înainte de a o păstra la congelator se pare că astfel conţinutul rămâne cremos şi nu trebuie să aştepţi minute întregi ca să poţi mânca îngheţata. Acest truc chiar funcţionează!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu