,,Vrei sanatate? Tine-aceasta norma: Sa nu mananci de nu ti-e foame. Cata Sa nu cinezi. Sa-ti fie mestecata Mancarea, si sa aiba simpla forma. Cand leacuri iei - gresala e enorma! Evita atmosfera grea, stricata, Si somnul ziua, furia turbata, Si orisicand pozitia diforma. Nu sta flamand. Stomacul nu se-ndoapa. Nu-ti amana, nici nu grabi iesirea, Bea cu masura vin si multa apa. Nu sta cu burta sus, adus din spate. Cand faci miscari, sa nu te-ntreci cu firea, Intinde-ti noaptea-nvelitori bogate. Odihna si in minte veselie. Fugi de desfrau. Dieta lege fie". (LEONARDO DA VINCI)


Veşnic, grăbitul om modern se îndreaptă tot mai mult spre o alimentaţie din care lipsesc tocmai preparatele tradiţionale, în care îndemânarea culinară a reunit în timp tot ceea ce este necesar organismului uman. Şi să nu uităm, omul s-a obişnuit pe parcursul unui întreg proces evolutiv, cu produse cât mai sănătoase asupra cărora, la rândul său şi-a exercitat puterea de selecţie. Doar igiena e sfântă pentru mine, în rest, am propriile reguli în bucătărie. Aceste reţete le-am scris pentru dumneavoastră - bărbaţi şi femei - deopotrivă. Am adunat reţete culinare şi de nutriţie şi le-am intercalat cu sfaturi pentru a da un farmec mai aparte acestui blog. Ori de câte ori mi s-a părut indicat, am oferit şi sfatul meu personal, deoarece aşa cred eu că este normal. Aceasta este singura cale de a îndruma pe cineva spre o stare de optimă sănătate. În postările de aici, am combinat cunoştinţele pe care le deţin despre nutriţie, adică despre sănătate, cu reţetele de bucate. Am căutat să personalizez fiecare reţetă. Sfaturile de faţă nu au caracter de prescripţii medicale. Mulţumirea mea sufletească este aceea că vă pot oferi o seamă de informaţii menite să vă asigure o viaţă lungă şi sănătoasă şi reţete de bucate cât mai variate.


vineri, 1 aprilie 2016

Şocantul adevăr despre vitamina ,D" PRIMA PARTE

ALTA DESCOPERIRE " IMPORTANTA!”




Un nou studiu publicat în ediţia din martie 2010 a Jurnalului de Endocrinologie Clinică şi Metabolism (Journal of Clinical Endocrinology and Metabolism) a arătat că un procent şocant de 59% din populaţie suferă de deficienţa de vitamina D.
>>>> Mai mult, aproape 25% din persoanele testate prezintă un nivel extrem de scăzut de vitamina D în organism.

Autorul principal al studiului, Dr. Richard Kremer de la Centrul de Sănătate al Universităţii McGill spune că ,,Nivelurile anormale de vitamina D sunt asociate cu o întreagă gamă de boli, inclusiv cancerul, osteoporoza şi diabetul, precum şi tulburările cardiovasculare şi cele legate de sistemul imunitar."

Acest nou studiu confirmă existenţa unei legături clare între deficienţa de vitamina D şi grăsimile stocate în organism. Acest lucru susţine teoria prezentată cu mulţi ani în urmă aici în Natura News, despre faptul că razele soarelui facilitează pierderea grăsimii din organism. Vitamina D ar putea fi mecanismul hormonal prin care acest fenomen al pierderii grăsimiii operează în corpul uman.
Însă rezultatele cercetărilor legate de vitamina D nu se opresc aici...
Activatorul sistemului imunitar
Cercetările recente desfăşurate la Universitatea din Copenhaga au dezvăluit că vitamina D activează sistemul imunitar prin "armarea" celulelor T astfel încât acestea să combată infecţiile.

Această nouă cercetare, condusă de profesorul Carsten Geisler de la Departamentul Sănătăţii, Imunologiei şi Microbiologiei Internaţionale de la Universitatea din Copenhaga, a arătat că, fără vitamina D, celulele T ale sistemului imunitar rămân dormante, neoferind deloc protecţie, sau doar într-o mică măsură împotriva invaziei microorganismelor şi virusurilor. Dar prezenţa vitaminei D în circuitul sanguin face ca celulele să fie ,,armate" şi să detecteze invadatorii, distrugându-i şi eliminându-i din organism.

Cu alte cuvinte, vitamina D acţionează precum cheia de contact a maşinii dumneavoastră: Maşina nu va porni, doar după ce aţi introdus cheia în contact şi aţi pornit motorul. În acelaşi fel, sistemul dvs. imunitar nu va funcţiona decât dacă este activat din punct de vedere biochimic de către vitamina D. Dacă începeţi sezonul rece cu o deficienţă de vitamina D, sistemul dumneavoastră imunitar este practic lipsit de apărare împotriva gripei. De aceea, persoanele care se îmbolnăvesc sunt cele care petrec mult timp în casă şi îşi desfăşoară activitatea la interior, fiind astfel expuşi la o deficienţă cronică de vitamina D.

De fapt, persoanele care au decedat din cauza H1N1 sufereau de deficienţa de vitamina D. Practic ele nu mai beneficiau de protecţia oferită de sistemul imunitar, fiind astfel ţinte uşoare pentru gripa porcină.

Aceste descoperiri legate de "armarea" sistemului imunitar de către vitamina D au fost publicate în ,,Imunologia Naturii" (Nature Immunology). Prin comentariile pe marginea descoperirilor, cercetătorii au consimţit că "Oamenii de ştiinţă ştiau de foarte mult timp că vitamina D este importantă pentru absorbţia calciului şi că această vitamină a mai fost implicată în boli precum cancerul şi scleroza multiplă, dar ceea ce nu au realizat este faptul că vitamina D este crucială pentru activarea sistemului imunitar - lucru care ne este clar acum." (Sursa: UK Telegraph).

Se pare însă că CDC şi WHO ignorează complet această cercetare, altfel ar fi recomandat vitamina D pentru combaterea epidemiei H1N1 în locul injecţiilor de vaccin. Vitamina D ar fi fost mult mai eficientă (şi mai puţin constisitoare) în lupta împotriva epidemiei decât vaccinurile, mai ales că aceste vaccinuri nu îşi exercită efectul doar în cazul unei reacţii din partea sistemului imunitar, iar pentru această reacţie prezenţa vitaminei D este indispensabilă în organism!

Şi pentru că vaccinurile prezintă efecte secundare nedorite, precum afecţiuni grave neuorologice într-un număr redus de cazuri, singurul efect secundar al vitaminei D este că previne apariţia a 77% din cazurile de cancer.
Numitorul comun al afecţiunilor
Ceea ce ne este acum foarte clar în urma desfăşurării tuturor noilor studii, este că deficienţa de vitamina D poate fi  numitorul comun al majorităţii bolilor degenerative moderne, cu efecte devastatoare. Pacienţii cu insuficienţa renală suferă la unison de deficienţa de vitamina D, iar diabeticii se află de obicei în aceeaşi situaţie. Persoanele care suferă de cancer, prezintă aproape în toate cazurile deficienţă gravă de vitamina D, precum şi persoanele cu osteoporoză şi scleroză multiplă.

De fapt, deficienţa de vitamina D poate fi cauza principală a atât de multor afecţiuni degenerative, încât remediind deficienţa în rândul populaţiei, ar putea foarte bine devasta ,,industria de asistenţă medicală" orientată spre profit, care domină medicina occidentală a zilelor noastre.

Cu alte cuvinte, educaţi populaţia în legătură cu vitamina D, şi industria cancerului va suferi pierderi devastatoare de profit vitamina D previne 4 sau 5 din toate tipurile de cancer).

Acesta ar putea fi motivul pentru care, atât de multe companii şi organizaţii non-profit a căror autoritate şi putere depind de boala de cancer (şi de alte boli) se angajează atât de activ în lupta împotriva conştientizării importanţei vitaminei D. Institutul Naţional pentru Cancer, de exemplu, cea mai prosperă organizaţie non-profit la nivel mondial, publică neîncetat reclame care ocupă o întreagă pagină având scopul de a înspăimânta oameniii în legătură cu razele solare, în felul acesta menţinându-i în starea de deficienţă de vitamina D.

Cu totul întâmplător, această deficienţă serveşte interesele de putere ale NCI, această instituţie asigurându-se că oamenii vor rămâne doborâţi de cancer, chiar dacă ar putea beneficia gratuit de o soluţie de vindecare (razele solare) deja accesibilă.

În mod similar, FDA nu are niciun interes ca oamenii să afle adevărul despre vitamina D, deoarece consumatorii bine informaţi ar consuma în mod inevitabil mai multe suplimente de vitamina D, reuşind astfel să prevină tot feluri de boli şi afecţiuni, pe care industria farmaceutică se bazează în continuare pentru profiturile sale de monopol. Fiecare pacient care ia vitamina D, induce o pierdere financiară, reprezentând banii plătiţi pentru medicamente în tratarea cancerului, diabetului sau afecţiunilor inimii.

La fel, nici celelalte organizaţii non-profit din industria cancerului, nu doresc, ca oamenii să afle adevărul despre vitamina D. Ei preferă să vândă în continuare produse ridicole prevăzute cu simbolul Panglica Roz (simbol internaţional pentru lupta împotriva cancerului de sân) pretextând astfel strângerile de fonduri pentru continuarea cercetărilor desfăşurate "în căutarea remediului pentru cancer", o căutare fictivă şi care a fost sortită eşecului încă de la început, deoarece razele solare vindecă şi previn cancerul încă din momentul apariţiei omenirii pe această planetă.

Predecesorii noştri nu erau nevoiţi să "gonească după un remediu" sau "să militeze pentru un tratament de vindecare" prin nişte strângeri de fonduri ridicole; ei pur şi simplu păşeau în lumina soarelui, fiind vindecaţi de cancer prin simpla expunere la acţiunea razelor solare. Plimbarea pe afară, în sine, constituie "vindecarea" de cancer, despre care industria susţine că ar necesita miliarde de dolari pentru cercetări adiţionale.
Singurul lor scop este ignoranţa oamenilor!
Adevărul izbitor în această materie este că medicina modernă are tot interesul ca oamenii să rămână ignoranţi în ceea ce priveşte efectele vindecătoare ale vitaminei D. Supravieţuirea financiară a industriei medicale depinde în mod absolut de acest lucru, astfel încât cele mai influente organizaţii medicale vor diminua în mod sistematic importanţa acestei vitamine, refuzând categoric să o recomande pacienţilor lor.

NCI nu recomandă vitamina D şi nici fundaţia Komen for the Cure. AHA, AMA, ADA şi FDA toate refuză să recomande vitamina D, în schimb promovând din toate puterile medicamentele sintetice, patentate, aducătoare de profituri uriaşe şi care nu vindecă nimic.

În principiu, în industria de asistenţă medicală există o conspiraţie a tăcerii în ceea ce priveşte vitamina D, această industrie depinzând de bolile amintite pentru a le aduce profituri. Şi bineînţeles, această tăcere va persista, deoarece companiile au scopul de a genera profit, şi dacă faci parte dintr-o afacere care scoate bani de pe urma bolilor, de obicei nu te prezinţi în faţa oamenilor spunându-le cum să se trateze gratis.

Dintr-o perspectivă orientată spre profit, educarea oamenilor despre vitamina D, nu are niciun sens din unghiul de vedere al industriei de asistenţă medicală. Ei profită (ca de obicei) de pe urma oamenilor.
Nu puteţi împiedica vitamina D
Nu puteţi ascunde adevărul pentru totdeauna despre vitamina D: Ştiinţa este absolut imperioasă. Mai bine zis, este inconstestabilă. Iată nouă adevăruri incontestabile despre vitamina D:

Şocantul adevăr despre vitamina ,D" - PARTEA A DOUA

Majoriatea populaţiei vestice suferă de deficienţă de vitamina D.


- Deficienţele de vitamina D promovează printre alte probleme de sănătate, cancerul, diabetul, osteoporoza, afecţiunile renale, depresia, obezitatea şi afecţiunile inimiii.
- Deficienţa de vitamina D poate fi remediată cu o suplimentare cu vitamina D sau prin expunere raţională la acţiunea razelor solare.
- Produsele de protecţie împotriva radiaţiior solare împiedică generarea vitaminei D la nivelul pielii, cauzând în continuare deficienţe de vitamina D în rândul consumatorilor care utilizează astfel de produse.
- Remedierea pe scară largă a deficienţelor de vitamina D ar reduce semnificativ apariţia afecţiunilor degenerative în rândul populaţiei, economisind naţiunii, literalmente, trilioane de dolari, reprezentând cheltuielile colective de asistenţă medicală pentru următorul deceniu.
- Suplimentele de vitamina D sunt extrem de convenabile. Prevenirea bolilor prin administrarea suplimentelor de vitamina D este o investiţie mică în sănătate care se răsplăteşte de 100 de ori (sau mai mult) prin economisirea cheltuielilor legate de asistenţă medicală.
- Vitamina D este extrem de sigură. Din reacţia oamenilor care îşi administrează suplimente cu vitamina D reiese că, practic nu produce efecte secundare negative, chiar şi la doze zilnice aparent mari precum 4000-8000 IU (de 10 ori mai mare decât RDA-ul - doza zilnică recomandată - curent în America).
- Deficienţa de vitamina D este cauzată - în mare măsură - de stilul de viaţă modern desfăşurat în spaţii închise. Oamenii trăiesc, lucrează şi se distrează în casă sub lumină artificială. Acest lucru este motivul absenţei expunerii la lumina naturală (raze solare), prin care se generează vitamina D.
- Vitamina D reduce dramatic susceptibilitatea la boli infecţioase, precum gripa sezonieră şi H1N1. Vitamina D  "declanşează" sistemul imunitar şi îi permite să funcţioneze mai agresiv în lupa împotriva invaziei virale.

Mai bun decât vaccinurile, mai sigur decât medicamentele...
Vitamina D depăşeşte ca eficienţă vaccinurile. Vitamina D depăşeşte ca eficienţă medicamentele anticancerigene. Depăşeşte ca eficienţă medicamentele prescrise pentru vindecarea osteoporozei.
Vitamina D vindecă mai eficient diabetul decât medicamentele anti-diabet.
Mereu şi mereu: vitamina D se dovedeşte a fi mai sigură, mai eficientă şi mult mai convenabilă decât medicamentele scumpe vândute la preţuri de monopol. Mai mult, prin natura sa este evident compatibilă cu organismul uman, din moment ce corpul uman produce efectiv vitamina D când are această ocazia (este expus la acţiunea razelor solare).

În plus, spre deosebire de produsele farmaceutice, vitamina D nu dăunează mediului înconjurător. Excesul de vitamina D spălat de ploaie nu contaminează peştii precum produsele farmaceutice.

Toate aceste adevăruri evidente despre vitamina D, ne pun pe gânduri: cum se explică faptul că reforma în sănătate nici măcar nu menţionează acest nutrient? Dacă vreţi într-adevăr să reformaţi sănătatea naţiunii, trebuie să începeţi cu remedierea epidemiei de deficienţă de vitamina D în rândul populaţiei.

Când vine vorba de menţinerea sănătăţii oamenilor, toate medicamentele din lume nu pot face cât poate vitamina D... simplu, convenabil şi sigur.

Nu vă costă nimic. Nu aveţi nevoie de reţetă. Nu trebuie să consultaţi medicul. Nici măcar nu trebuie să cumpăraţi suplimente pentru a intra în posesia vitaminei D. Doar faceţi o plimbare pe afară, sub lumina soarelui, şi veţi iniţia singur procesul de auto-vindecare a organismului dvs.

Tocmai această idee - că pacienţii îşi pot vindeca singuri propriul lor cancer doar plimbându-se în natură - este cel mai temut lucru în lumea cancerului şi a industriei de vaccinuri. Industria farmeceutică este speriată de moarte la ideea că oamenii vor deveni educaţi în materie de nutriţie şi îşi vor da seama că vitamina D, singură, elimină nevoia de sutele de medicamente şi vaccinuri potenţiale. Declanşează procesul de vindecare, protejează organismul de boli, şi singura ameninţare majoră pe care o prezintă este la adresa profitabilităţii industriei de asistenţă medicală care domină astăzi medicina.

Dacă medicina modernă ar putea interzice vitamina D, ar face-o imediat.
Totuşi, prin încercările sen. McCain de a distruge suplimentele nutriţionale ar putea într-un final izbuti.

Raspunsul este:
Dekristol 20000U/o data pe saptamana!
Tips:
- Solutia e foarte simpla: 3 picaturi de Viganthol luate zilnic sau 21 picaturi luate o data pe saptamana fac
minuni. E recomandarea unui medic si am aplicat-o si verificat-o.


http://documents.tips/documents/socantul-adevar-despre-vitamina-d.html

Tort egiptean




Ingrediente pentru 3 foi:
2 albusuri, 2 linguri de zahar, 1/2 lingura faina, 50 g nuci macinate

Ingrediente pentru crema de vanilie:
6 galbenusuri, 150 g zahar, 450 ml lapte, 4 linguri amidon, vanilie, 300 g unt

Ingrediente pentru crema de frisca si caramel:
100 g smantana, 300 ml frisca lichida, 250 g zahar, 1 plic zahar vanilat

Ingrediente pentru decor:
nuci tocate, caramel zdrobit

Modul de preparare al foilor:
Albusurile le-am batut spuma cu un praf de sare,am adaugat zaharul in ploaie si am continuat sa mixez pana am obtinut o bezea tare. Am adaugat faina si nucile macinate amestecand usor cu o spatula pana le-am incorporat bine. Am tapetat o tava cu unt si hartie de copt,am pus compozitia de bezea si am copt blatul in cuptorul preincalzit pentru 20 de minute. La fel am procedat si cu celalalte doua foi.(in total avem nevoie de 3 foi)

Modul de preparare al cremei de vanilie:
Am pus laptele pe foc intr-o craticioara. Galbenusurile le-am amestecat cu zaharul si amidonul apoi am turnat laptele fierbinte si am pus compozitia din nou pe foc mic amestecand continuu pana se ingroasa. Am luat crema de pe foc ,am adaugat un praf de sare si vanilia si am lasat-o la racit. Untul moale,la temperatura camerei l-am mixat cateva secunde pana a devenit cremos. Am adaugat lingura cu lingura din crema de galbenus racita si am mixat pana am obtinut o crema pufoasa.

Modul de preparare al c cremei de frisca:
Am mixat smantana cu frisca lichida si zaharul vanilat pana s-a intarit apoi am pregatit caramelul:
Intr-o craticioara am caramelizat zaharul pana a ajuns la culoarea chihilmbarului apoi l-am turnat pe o hartie de copt unsa cu putin ulei şi am lăsat deoparte până s-a întărit bine. Am rupt caramelul in bucati si l-am pus intr-o punga apoi l-am zdrobit cu ajutorul unui sucitor. Peste frisca am pus caramelul zdrobit si am omogenizat bine.

Asamblare:
Foaie/Crema de vanilie/crema de frisca/foaie/crema de vanilie/crema de frisca/foaie/crema de vanilie/crema de frisca. Am mai pastrat 2 linguri de crema de vanilie si putina crema de frisca pentru a imbraca si marginile tortului. Am decorat cu nuci tocate,crema de vanilie ramasa si caramel zdrobit.

Pofta mare!

Mierea si efectele sale curative – PRIMA PARTE



Mierea (din latină melem; în greacă μελιττα înseamnă ,,albină") este un produs apicol obţinut prin transformarea şi prelucrarea nectarului sau manei de către albine şi depozitat în celulele fagurilor pentru a constitui hrana populaţiei din stup. Obţinerea mierii este scopul principal al apiculturii din prezent şi din trecut. Conform statisticilor, producţia anuală mondială de miere în 2005 a fost de de 1,4 milioane de tone.

Mierea de albine a fost prima substanţă dulce folosită de om, fiind preţuită în special de preoţi în cadrul diverselor ritualuri. Există suficiente mărturii că în civilizaţiile antice mierea era folosită, printre altele, la prepararea unei băuturi alcoolice la care se adăuga polen şi levuri din faguri, însă, cele mai vechi documente referitoare la miere sunt două fragmente scrise în limba sumeriană. De la egipteni au rămas mărturii privind modul de recoltare și folosire a mierii. Babilonenii şi diferitele civilizaţii străvechi din India şi China, utilizau mierea atât ca medicament cât şi la ritualuri şi ceremonii. În Vechiul Testament găsim scris ,,miere” de peste 60 ori. În Grecia antică s-a scris mult despre producerea de miere. Hipocrate recomanda mierea pentru vindecarea unor afecțiuni (gastro-intestinale, renale, respiratorii) şi pentru tratamentul plăgilor. Dioscoride, autorul unei cărţi în cinci volume, „De Materia Medica”, trata plăgile fistulizate folosind mierea în aplicaţii locale. Pliniu indica mierea în asociere cu untură de pește la tratarea rănilor infectate. Musulmanii foloseau mierea ca un leac bun pentru orice boală. Folosirea mierii în alimentaţie (ca hrană, băutură, conservant), în medicină, în ritualurile religioase a fost în continuă creștere până la descoperirea zahărului din trestie şi sfeclă. În anul 1871 a fost descoperită invertaza, (o enzimă care grăbește conversia zahărului în glucoză şi fructoză.

Mierea este un aliment cu gust dulce şi parfumat, cu aspect semifluid, vâscos sau cristalizat şi culoare specifică, având un conţinut mare de zaharuri şi substanţe minerale, vitamine, enzime, acizi organici.
Culoarea. În raport cu substanțele colorate care se găsesc în nectar şi care sunt pigmenţi vegetali-caroten, clorofilă, xantofilă- culoarea mierii diferă de la incolor până la neagră. La mierea de nectar predomină culoarea galbenă. Mierea strânsă la începutul primăverii are o culoare de un galben viu, până la portocaliu. Cu timpul, mierea își pierde culoarea inițială, de obicei se închide la culoare, iar în timpul cristalizării se deschide.

Există numeroşi factori care influenţează compoziţia chimică a mierii: calitatea şi compoziţia materiei prime (nectar sau mană), abundenţa acesteia, factorii climatici, modul de exploatare a albinelor, modul de recoltare, condiţionare şi conservare. Mierea obţinută va avea caractere specifice condițiilor în care s-a produs.
Elementele care intră în compoziţia mierii pot fi împărţite în trei grupe: apă, substanţe zaharoase, substanţe nezaharoase.
Utilizări:
Prin calităţile sale nutritive este considerată un aliment de mare valoare în hrana oamenilor de toate vârstele, având utilizări largi în dietetică şi terapeutică.
Mierea este foarte des folosită în alimentaţie, în bucătărie sau ca medicament, fiind de medicina populară foarte apreciată. De asemenea are importante aplicaţii în alimentaţia artificială, în alimentaţia pre- şi post-operatorie, în pediatrie şi ginecologie.
Valoarea alimentară şi dieteticăValoarea alimentară a mierii constă în primul rând în bogăţia ei în zaharuri (70-80%), din acest punct de vedere, fiind un aliment energetic prin excelenţă. Majoritatea zaharurilor din miere sunt zaharuri simple, (glucoză şi fructoză), care nu mai necesită o prelucrare specială prin digestie, fiind direct asimilate și arse complet, până la stadiul de bioxid de carbon și apă, eliberând energie în toate etapele de descompunere prin care trec. Un gram de zaharuri din miere eliberează ca şi zahărul de sfeclă: 4,1 calorii, dar (spre deosebire de zahăr), această energie este pusă în totalitate la dispoziţia organismului, astfel că mierea este un aliment ușor asimilat şi digerabil. Deosebirea esenţială a mierii de albine de zahărul comercial constă în conţinutul său ridicat în unele substanţe nezaharoase (microelemente, enzime, acizi organici și vitamine), care îşi exercită efectul pozitiv atât prin acţiunea de reglare a unor funcţii importante ale organismului, dar şi contribuind la conferirea calităţilor gustative specifice ("gust de miere"). Atât aspectul, culoarea, consistenţa şi gustul fac din miere un aliment mult apreciat, dar mai ales aroma sa specifică, datorită conţinutului în uleiuri eterice (volatile), parfumul mierii fiind identic cu parfumul florilor din care provine..
Valoarea terapeutică a mieriiMierea de albine nu are doar calităţi nutritive ci, în urma studiilor, s-a demonstrat că are şi o acţiune terapeutică eficientă, ce se exercită atât asupra afecţiunilor digestive, cât și în afecțiunile hepato-biliare, cardio-vasculare, respiratorii, afecţiuni ale sistemului nervos, ale aparatului urinar, în bolile de nutriţie şi cele infecţioase, în afecţiunile sanguine şi în cele cutanate.
Cu toate calităţile sale preţioase,
mierea are şi contraindicații pentru pacienţii care suferă de obezitate, diabet zaharat, tulburări glicoregulatorii, insuficienţă pancreatică exocrină şi pentru pacienţii gastrectomizaţi, cât şi în anumite tulburări alergice.
Indicaţiile apiterapice vor fi făcute numai de către medicul specialist, ca la orice medicament, iar tratamentele vor fi aplicate sub directa sa supraveghere, avându-se în vedere acţiunile farmaco-fiziologice generale şi specifice ale produsului apiterapic, starea pacientului şi evoluţia bolii.
Mierea, acest minunat dar al naturii este folosita de milenii pentru intarirea sanatatii. Produsa de albine din nectarul florilor, ea reprezinta un aliment constructiv, plin de elemente de care organismul are nevoie pentru dezvoltare si refacere.
Folosita la micul dejun ea reprezinta o sursa de energie care ajuta organismul sa inceapa cu bine activitatea zilnica.

Mierea
contine toate vitaminele pe care nutritionistii le considera necesare sanatatii si multe minerale (cupru, mangan, calciu, potasiu, sodiu, magneziu, fier, fosfor, siliciu). Atat vitaminele cat si mineralele variaza in functie de nectarul folosit de albine si in ultima instanta variaza in functie de resursele solului pe care cresc plantele respective.

Exista foarte multe sorturi de miere, unele monoflore adica produse dintr-un singur fel de flori (de salcam, de tei etc), altele produse din zonele deluroase sau submontane cu multe flori (miere poliflora). Mierea de padure sau de mana este cea mai remineralizanta miere.

Remarca:
mierea nu se fierbe pe foc pentru a fi dezaharisita, deoarece se pierd substantele nutritive din ea si ramane doar un simplu indulcitor. Preferati mierea zaharisita caci ea contine toate substantele hranitoare.
Mierea din piata de cele mai multe ori este reincalzita pentru a nu fi zaharisita si pentru a arata limpede in scopul unei bune vanzari.
Proprietati esentiale ale mierii
- Este un exceptional indulcitor natural.
- Satisface repede cererea de energie a organismului.
- Ajuta la echilibrarea fizica si psihica, inlaturand oboseala.
- Este un calmant care linisteste organismul.
- Combate insomnia.
- Dilata vasele sanguine si amelioreaza activitatea inimii, avand si un efect hipotensiv.
- Are proprietati bactericide si bacteriostatice.
- Are actiune usor laxativa si antiseptica.
- Este asimilata usor si repede.
- Nu irita mucoasa aparatului digestiv, influentand benefic flora intestinala.
- Inlatura starile de voma la sugari.
- Contribuie la eliminarea substantelor toxice din ficat si rinichi.
- Este un bun expectorant, diluand secretiile bronhicesi si combatind tusea.
- Limpezeste vocea in caz de ragusala.
- Ajuta in afectiunile ficatului, afectiunile digestive, afectiunile renale sau ale sangelui (anemii, leucemii etc).
- Inlatura carceii din picioare, tremurul mainilor sau al picioarelor, tremuraturi ale coltului gurii sau ale pleoapelor.
- Are efecte benefice in artrite, artroze, arterite.
- Inlatura migrenele.
- Combate sterilitatea.
- Extern are efecte cicatrizante fiind recomandata in cazul cosurilor, arsurilor si ranilor.
Cui poate fi recomandata mierea
Toate aceate calitati ale mierii ne arata faptul ca mierea reprezinta un aliment ce poate fi recomandat tuturor, cu exceptia celor care sunt bolnavi de diabet.
Astfel consumul de miere asigura femeii gravide sanatatea fizica si pshihica, atat a ei cat si a fatului, iar sugailor si copiilor de orice varsta, o mai buna rezistenta in fata bolilor.
Deasemeni studentii si elevii pot considera mierea un pretios ajutor in perioada examenelor, cantaretii isi pot ameliora vocea iar batranii isi pot echilibra organismul.
Cum poate fi consumata mierea
Pentru sugari se foloseste ca indulcitor adaugat la lapte sau ceaiuri, administrandu-se in doze sporite pornind de la un varf de lingurita.
Pentru orice alta varsta consumul este variat, dupa dorinta. Ea poate fi folosita atat ca inlocuitor al zaharului cat si pentru ingrijirea sanatatii.
Exista foate multe retete naturale in care este inclusa mierea si in mod special se remarca cele care ajuta in cazul afectiunilor respiratorii.


Persoanele obeze, cele care au hipertensiune arteriala sau colesterol ridicat ar trebui sa bea o ceasca de apa calda, in care se pune o lingurita de miere si 5-10 picaturi de otet de mere in fiecare dimineata, este una dintre retele recomandate de Care 2.

Pentru ameliorarea simptomelor artritei reumatoide se ia in fiecare zi o lingurita de miere amestecata cu 200 mg de guggulu sub forma de praf.

Daca vrei sa vindeci ulcere orale, aplica o lingurita de miere si putin sofran pe cangrena rani, ulceratii bucale sau ranile de pe limba. Acest amestec va genera saliva si va scoate toxine. Scuipa-l pentru a accelera procesul de vindecare. Pentru ulcere interne, se amesteca o ceasca de lapte cald cu o lingurita de miere si se ia de doua ori pe zi.

Mierea poate fi introdusa cu succes in cura de slabire
Pentru a vindeca o rana, aplica o bucata de tifon sterilizat pe care ai pus miere si lasa-l peste noapte.
Daca ai racit, nu apela la medicamente. Amesteca o jumatate de lingurita de scortisoara cu o lingurita de miere si consuma de doua ori pe zi.
Pentru greata, varsaturi sau indigestie, amesteca putin suc de lamaie cu miere. Baga degetul in amestec si apoi linge incet. Repeta procedeul de doua ori pe zi.
Persoanele care sufera de anxietate trebuie sa bea un pahar de suc de portocale in care se pune o lingurita de miere si putina nucsoara. Amestecul se bea de doua ori pe zi.
Mierea ca medicament reprezinta doar o parte a apiterapiei. Calitatile extraordinare ale mierii - medicament si aliment pretios in acelasi timp - sint cunoscute inca din antichitate. Tracii numeau mierea hrana vie.
Mierea se asimileaza foarte usor de catre organism si ne ofera energie si substante bioactive si nutritive. Continutul de microelemente al mierii este similar celui al singelui uman. Vitaminele B1, B2, B6, B12, enzime, flavoane, flavonoide, compusi aromatici, fitohormoni, acizi organici - lactic, citric, malic, oxalic, dextrina, compusi ai azotului - in total 435 de substante. Aceasta asigura mierii un loc aparte in reglarea functiilor organismului uman.

Orice tip de miere are proprietati specifice: mierea de levantica lecuieste tusea si durerile de git, mierea de tei usureaza starile febrile si durerile gastrice, previne migrena, fiind un bun mijloc profilactic si remediu in pneumonii, astm bronsic, stari nervoase, tuberculoza; mierea de brad este utila in bolile cailor respiratorii, cea de salcim este un bun calmant si tonic, mierea de castan salbatic creste tensiunea arteriala, mierea de castan comestibil are actiune antimicrobiana, mai ales in bolile de stomac, intestinale si renale; mierea de izma este buna ca leac impotriva durerilor, antihemoragic, tonifiant, mierea de floarea-soarelui - utila in bronsite si boli de stomac.

Mierea de flori de cimp are o puternica actiune antimicrobiana, cea de livada (de pomi fructiferi) vindeca afectiunile renale, pulmonare si intestinale. Mierea de munte are calitati deosebite in bolile de cai respiratorii si in alergii, fiind o insumare de substante nutritive si curative. Mierea este un remediu eficient in diferite boli interne si ale pielii - un excelent tonic pentru copii, convalescenti, pentru intarirea sistemului imunitar si pentru gravide. Luind in mod regulat miere - cite o lingurita dimineata, cu o ora inaintea micului dejun; o lingurita la doua ore dupa masa de prinz si o lingurita dupa cina - se normalizeaza tensiunea arteriala si digestia, se reduce cantitatea de acid gastric. In cazul colitelor si gastritelor, mierea se asimileaza mai bine cu putina apa calda in care se dizolva.


Mierea si efectele sale curative – PARTEA A DOUA




Mierea (din latină melem; în greacă μελιττα înse
Produsele apicole - mierea, laptisorul de matca, polenul, propolisul, veninul de albine si ceara - contribuie la intarirea organismului, astfel incit persoanele care le consuma reusesc sa evite aproape in totalitate orice afectiune.
Laptisorul de matca se stie ca are un continut de vitamina din grupa B mai ridicat decit drojdia de bere. Are un rol deosebit in metabolismul celular, in activitatea creierului, reduce colesterolul din singe, este util in digestie, pentru combaterea insomniei, a anemiei pernicioase si refacerea glandelor cu secretie interna.
Polenul
este un aliment proteic deosebit de bogat in elemente necesare existentei plantelor, dar si organismelor animale. Intr-un kilogram de polen se contin atitea doze zilnice de ritin (vitamina P), cite ar fi necesare citorva zeci de oameni pentru a preveni un accident vascular la nivelul creierului. Un rol important pentru functionarea normala a sistemului nervos revine unei alte substante continute in polen - anevrina. In plus, polenul este un stimulent al poftei de mincare, inlesneste digestia, imbunatateste tonusul, alunga oboseala, previne rahitismul, caderea parului si chiar face sa creasca mai bine parul, hranindu-i radacinile.
Propolisul este compus din rasini vegetale, balsam de diferite compozitii, ceara, uleiuri eterice, fier, microelemente - cupru, zinc, mangan, cobalt, la care se adauga polen, flavonoide, secretii ale glandelor salivare ale albinelor. Propolisul este folosit ca biostimulator, care mareste rezistenta fizica si inlatura oboseala. Datorita proprietatilor sale antivirale, antitoxice si antiinflamatorii, propolisul isi gaseste tot mai multe utilizari. Este un bun stimulator al refacerii tesuturilor afectate de rani, taieturi si, mai ales arsuri, degeraturi. Este foarte util in vindecarea ranilor de la armele de foc, precum si in cicatrizarea operatiilor. Propolisul vindeca mucoasa bucala si este benefic in singerarile gingiilor. Balsamul de propolis protejeaza impotriva radiatiilor Roentgen si de alta natura.
Veninul de albine se foloseste in vindecarea astmului bronsic, a discopatiilor, artritelor, reumatismului, in tratarea hipertensiunii, a aterosclerozei, ca si pentru atenuarea durerilor reumatice, a celor datorate arteritei si ischiemiei.
Ceara de albine a fost folosita inca in antichitate si tot de atunci i s-au recunoscut virtutile terapeutice. Si azi se foloseste ceara de albine la prepararea unor unguente si balsamuri. De asemenea, ceara este folosita si in cosmetica. Mierea se pastreaza in vase bine inchise, la rece si la intuneric, in incaperi curate si uscate. Atentie, mierea nu se va pastra in apropierea substantelor ce degaja mirosuri tari, caci absoarbe mirosurile. Mierea este contraindicata diabeticilor si obezilor.
Cum sa ne folosim de miere ca sa fim sanatosi
Din vremuri stravechi, omul a descoperit mierea si produsele stupului de albine nu numai ca aliment, ci si ca medicament. Apicultura era practicata inca din secolul al VII-lea i.Hr., existind o serie de marturii in acest sens. Tablitele mesopotamiene, ca si papirusurile egiptene, mentioneaza, printre altele, faptul ca mierea si ceara de albine erau folosite ca medicament. La originea sa, mierea era rara, fiind rezervata la inceput in serviciul religios, pentru a-i venera pe zei sau pentru a hrani animalele sacre. Scrierile din antichitatea greco-romana abunda in mentionari despre mierea de albine si utilizarea ei medicala, fiind creata o adevarata mitologie in jurul acesteia si subliniindu-se numeroasele sale proprietati medicinale: antiseptic, tonifiant, sedative, febrigug, aperitiv si digestiv.
Aristotel, de exemplu, a scris sase volume despre albine si produsele lor, recomandind propolisul drept remediu in plagi supurate. Hipocrate, cel mai de seama medic al Antichitatii, mai tirziu Pliniu, Galien si Dioscoride vorbesc, de asemenea, despre miere, folosita intr-o serie de boli.
In lucrarea sa Despre mijloacele de vindecare, Dioscoride considera mierea un adevarat panaceu, indicind-o in boli de urechi, de piept sau rinichi, in vindecarea ranilor si a plagilor.
Produsele epocii contemporane
In epoca moderna, prin stuparitul rational, au fost puse in valoare si celelalte produse apicole: laptisorul de matca, polenul, veninul de albine etc., ajungindu-se la clasificarea lor in produse apicole naturale directe (mierea, ceara, propolisul, polenul, pastura, laptisorul de matca) si produse apicole derivate (cremele cosmetice cu ceara, unguente, tincturi, drageuri).
Cum este fabricata mierea
Mierea este substanta zaharoasa pe care o produc albinele prin colectarea nectarului floral si extrafloral sau a unui alt suc luat de pe plantele vii, prin transformarea lui, sub actiunea enzimatica a salivei si a sucului gastric al albinelor. In timpul depozitarii nectarului in celule, apa care este in plus va fi indepartata prin ventilare. Dupa aceea mierea este gata pentru a fi consumata (albinele capacesc fagurii). In acest caz, mierea va contine numai 20 la suta apa, cit este normal ca ea sa fie consumata. Pentru a obtine 1 litru de miere sint mecesare 5 kg de nectar. Mai adaugam si faptul ca pentru a cara 1 kg de nectar este nevoie de 20.000 pina la 100.000 de zboruri. Un roi de albine (30.000 la 60.000) poate fabrica 1 kg de miere pe zi. Calitatea si cantitatea de miere sint determinate de factorii geografici si botanici, precum si de sezon. Originea florala a nectarului influenteaza culoarea, gustul si viscozitatea mierii.
Compozitie si actiune terapeutica
Mierea este un aliment usor de digerat. Ea cuprinde un amestec de fructoza si glucoza intr-o forma care, fara a mai fi transformata de organism, se asimileaza direct, constituind o sursa de energie.
100 de grame de miere, care furnizeaza 335 de calorii, contin 17,2 la suta apa si 81,3 la suta zaharuri: 38,19 la suta fructoza, 31,28 la suta glucoza si 5 la suta zaharoza, 6,83 la suta maltoza si alte dizaharide (aceasta in timp ce zaharul contine 0,1 la suta apa si 99,9 la suta zaharoza). La acestea se adauga vitamine (B1, B2, B6, C, PP), saruri minerale, oligoelemente, substante bactericide (3,21 la suta).
Actiunile terapeutice ale mierii sint foarte cunoscute, ea avind actiune antibiotica, bacteriostatica, cicatrizanta, tonicardiaca, calmanta, regeneratoare.
Intrebuintari ale mierii de albine in diverse afectiuni


- Medicina populara recomanda mierea in tratamentul bolilor de inima, dar nu in cantitati mari si cu ceai fierbinte. Cel mai bine este ca mierea sa fie luata in cantitati mici (1-2 lingurite, de doua-trei ori pe zi) cu lapte, fructe sau alte produse. Folosirea zilnica, timp de una-doua luni a mierii de albine va duce la imbunatatirea generala a bolnavilor, la normalizarea compozitiei singelui si la cresterea hemoglobinei.

- In stenocardie, bolnavii vor lua, de trei ori pe zi, cite o lingura din urmatorul amestec: 100 g suc de aloe, 300 g miere, 500 g nuci pisate si sucul de la una-doua lamii.

- In hipertonie, medicina populara recomanda ca mierea sa fie luata cu suc de legume: sfecla, morcovi, hrean (acesta va fi dat pe razatoare si se va lasa 36 de ore, dupa care se va stoarce) si lamiie. Se ia, timp de doua luni, cite o lingura, de doua-trei ori pe zi, cu o ora inainte de masa sau la doua-trei ore dupa masa. O alta reteta include suc de morcovi, hrean (acesta va fi tinut in prealabil in apa), miere si suc de lamiie. Amestecul va fi tinut intr-un borcan de sticla bine acoperit.

- Pentru bolnavii de TBC, medicina populara recomanda mierea cu lapte, sau cu diferite grasimi (unt, untura de gisca) si aloe: 100 g miere, 100 g unt, 100 g untura de gisca, 15 g aloe si 10 g cacao se pun pe foc, fara a fierbe insa. Se va lua cite o lingura din acest amestec, cu un pahar de lapte cald, de doua ori pe zi (dimineata si seara).

- In caz de raceli, mierea (se recomanda mai ales miere de tei) se va lua, de asemenea, cu lapte cald (o lingura de miere la un pahar de lapte), cu suc de lamiie (sucul de la 1/2lamiie la 100g miere). In scop profilactic, se prepara un amestec de miere, suc de ceapa si de hrean, in cantitati egale. Din acest amestec se ia cite o lingura, de trei ori pe zi, inainte de masa. In caz de gripa se va prepara urmatorul amestec: usturoi dat pe razatoare si amestecat cu miere (proportie 1:1). Se ia cite o lingura de amestec (cu putina apa calduta) seara, inainte de culcare.

- In cazul unor afectiuni ale cailor respiratorii (laringite, faringite) guturai si sinuzita, se recomanda mestecarea timp de 15 minute, de una-doua ori pe zi, a unui figure de miere. Seara, inainte de culcare, se ia o lingura de miere cu un pahar de ceai sau lapte. Se amesteca sucul de la o lamiie cu 100g de miere. Se ia cite o lingura de amestec seara, inainte de culcare, cu ceai sau lapte. Se amesteca suc de ridiche neagra cu miere (parti egale) sau se scobeste o ridiche neagra si se pune miere inauntru. Se ia cite o lingura, de trei ori pe zi.
Se amesteca suc de hrean si miere (proportii egale) si se ia cite o lingura, de doua ori pe zi, dimineata si seara. Medicul bulgar S. Mladenov recomanda inhalatii cu miere, timp de 15-20 de minute. Pentru gargara se va pregati o infuzie de musetel, la care se adauga o lingurita de miere.

- In afectiuni ale sistemului nervos se recomanda cite 30 g de miere, de trei ori pe zi. Un bun tonic si stimulant al sistemului nervos si endocrin se prepara din aloe, miere si suc de lamiie. Se iau 75 g frunze de aloe, se toaca si se pun intr-un vas de sticla. Se adauga 125 g de miere, se omogenizeaza, dupa care se adauga 50 g suc de lamiie. Se lasa la macerat cinci zile, dupa care se ia cite o lingura de amestec, de trei ori pe zi.

Savarina clasica



Savarinele mi-au plăcut de când mă știu. Îmi amintesc cum îmi lipeam nasul de vitrina cofetăriei din cartier și încercam, în timpul în care așteptam la coadă, să aleg din tava cu savarine înfoiate una care să-mi placă mai multe decât toate, ca să o cer chiar pe aceea. Pofta de savarinele reci, bine însiropate, nu m-a părăsit nici azi, doar că azi am aflat ceva mai multe despre ele și pentru că au o poveste drăguță m-am gândit să v-o spun și vouă, pe scurt.
Istoria savarinei începe cu nașterea unui prunc pofticios, pe 1 aprilie 1755, într-un orășel din Franța (unde altundeva?). Pruncul acesta se numea Jean Anthelme Brillat-Savarin și venea pe lume într-o familie de juriști. El însuși a studiat dreptul, dar și chimia și medicina, devenind un avocat și apoi un politician de succes. Ceea ce l-a făcut, însă, pe Brillat-Savarin să intre în istorie, a fost faptul că a fost un mare și pasionat gurmand. Cartea sa, Fiziologia Gustului, este o pledoarie pentru gusturile educate, pentru bucuria meselor bune pe care le consideră o artă și o știință.
Ei bine, acest domn Brillat-Savarin este cel care le-a oferit patisierilor parizieni Julien secretul siropului care transforma savarina dintr-un aluat banal într-o plăcere divină. Când frații Julien au creat un desertul, sub forma unei prăjituri mari, în formă de inel, bine însiropate, au numit-o după celebrul epicurean care și-a adus o însemnată contribuție la rețetă și așa a apărut savarină (”savarin” în franceză).

La origine savarina a fost o prăjitură mare, bună de împărțit, ajungându-se mai târziu la formele individuale în care o cunoaștem și noi. Cu trecerea timpului, au apărut tot felul de variante, cum ar fi savarina din pandişpan cu pesmet, a cărei reţetă am publicat-o cu ceva timp în urmă, însă varianta originală este derivată din prăjitura rhum-baba, care are la bază un aluat dospit foarte hidratat.

În Franța sunt acceptate variantele de savarină cu umplutură de frișcă, de fructe confiate și frișcă dar și de crema se patiserie și de asemenea, există atât savarine mari cât și savarine individuale, savarine umplute cu frișcă doar în gaura de la mijloc sau savarine tăiate transversal și cu un strat generos de umplutură așezat între cele două straturi de aluat însiropat.

Rețeta pe care v-o propun eu azi este preluată din Larousse Gastronomique, ediția 2007, cea realizată sub îndrumarea lui Joel Robuchon. Vă spun cu toată sinceritatea, când am citit rețeta mi s-a părut extrem de ciudată, dar având în vedere autoritatea sursei, am hotărât să-i dau o șansă și până la urmă nu mi-a părut rău deloc

Ingrediente pentru savarina:
25 de grame miere de albine de salcâm, 25 de grame drojdie proaspătă, 1/2 de linguriță de sare, coaja fin răzuită de la 1/2 de lămâie, 1 linguriță extract de vanilie, 250 de grame de făină pentru pâine (eu am folosit BL-550, făina ungurească), 6 ouă mari, 100 de grame de unt cu 80% grăsime, în plus, unt pentru uns forma și 1-2 linguri de făină pentru tapetat

Ingrediente pentru sirop:
500 de mililitri apă, 250 de grame de zahăr, 50 de ml. suc de portocală, coaja de la 1/2 de lămâie (decojită cu un peeler în fâșii, doar partea galbenă), 100 de ml. de rom

Ingrediente pentru umplutură şi decor:
600 ml. smântână pentru frișcă (minimum 32% grăsime și să fie foarte rece, răcită la frigider cel puțin 8 ore), 40 de grame de zahăr pudră vanilat, 350 de grame de zmeură (proaspătă sau congelată), 100 de grame de zahăr, 2 linguri de zeamă de lămâie

Modul de preparare:
Toate ingredientele pentru aluat trebuie să fie la temperatura camerei (ouă, făină, untul moale). Nu recomand să vă aventurați să faceți acest ”aluat” la mână, aveți nevoie de mixer. Am pus cuvântul aluat înte ghilimele pentru că are o consistență foarte ciudată, în niciun caz nu poate fi frământat, e doar ceva mai dens decât aluatul de clatite.
Puneți în castronul mixerului mierea, drojdia sfărâmată în bucățele, extractul de vanilie și 3 ouă. Bateți bine cu mixerul, până când se omogenizează perfect. Separat, amestecați sarea cu făina și adăugați-o treptat peste compoziția din castron. Amestecați până se omogenizează, apoi adăugați restul de 3 ouă bătute, puțin câte puțin. Mixați la viteză medie timp de 10 minute.

După 10 minute, adăugați în castron untul moale, tăiat în bucățele, fără a opri mixerul. După ce untul se încorporează complet, aluatul trebuie să fie elastic, moale și lucios. Lăsați-l să se odihnească într-un loc călduț timp de 30 de minute, acoperit cu folie alimentară.

Între timp, se pornește cuptorul și se fixează la 200 de grade Celsius. Se unge cu unt solid și se tapetează cu făină o formă circulară cu diametrul de 24 de cm, cu gaură la mijloc. Atenție, să fie unsă și tapetată peste tot, ca să nu apară eventuale probleme (extrem de neplăcute) la scoaterea savarinei din formă.

Notă: desigur, aluatul se poate coace și în forme individuale de savarină, în funcție de mărimea acestora se pot face din această compoziție 10-14 savarine. Atenție, și formele mici trebuie unse cu unt și tapetate cu făină la fel ca cea mare.

După 30 de minute, aluatul se toarnă în formă și se dă imediat la cuptorul preîncins la 200 de grade Celsius, unde se va coace timp de 20-25 de minute. La cuptor va crește mult și partea vizibilă (care este de fapt cea care va deveni baza savarinei) va crăpa. Este normal să se întâmple așa.

După ce se coace, savarina rumenă se răstoarnă pe un grătar de sârmă și se lasă să se răcească bine.

Între timp, se pregătește siropul, care trebuie să fie fierbinte în momentul în care se va turna peste savarina complet rece (răcită până la temperatura camerei). Într-o crăticioară, se caramelizează jumătate din cantitatea de zahăr prevăzută pentru sirop. Când zahărul devine auriu, se toarnă apa (500 ml) și se adaugă restul de zahăr, sucul de portocală și coaja de lămâie. Se fierbe până când se dizolvă zahărul complet, se adaugă romul și se mai dă în clocot de două ori.

Pentru a-mi fi mai ușor să manevrez savarina, pe care mi-am imaginat-o extrem de fragilă după ce va fi îmbibată în sirop, am tăiat-o în două, transversal. În secțiune se observă foarte bine câte alveole a dezvoltat în interior, e ca un adevărat burete care va absorbi mult, mult sirop delicios.

Am aşezat fiecare jumătate de savarină în câte o tavă, deasupra unui tocător subțire de plastic, ca să o pot manevra mai uşor la final, apoi am turnat siropul fierbinte, împărțindu-l în mod egal deasupra celor două jumătăți. Am înclinat tava, am colectat siropul rămas neabsorbit și l-am turnat din nou deasupra savarinei, repetând până când tot siropul a dispărut în aluatul copt. Am lăsat să se răcească până la temperatura camerei.

Pentru sosul de zmeură: zmeura (proaspătă sau congelată, nu contează, evident, având în vedere că e iarnă, eu am folosit congelată), zahărul, zeama de lămâie și 3 linguri de apă rece se pun într-o crăticioară. Se dă la foc până când dă în clocot, se fierbe 2-3 minute apoi se trage deoparte și se dă prin sită, presând bine până când în sită nu rămân decât semințele.

Smântâna pentru frișcă foarte rece se bate cu mixerul până ce începe să formeze creste moi la suprafață apoi se adaugă zahărul pudră și se mixează cu mixerul la viteză mare până ce frișca se întărește foarte bine. Atenție, nu se bate mai mult de atât pentru că există riscul să se separe în unt și zară.

Am ridicat mai întâi baza savarinei, cu ajutorul tocătorului subțire de plastic și am transferat-o pe platou (am lăsat-o să alunece ușor de pe tocătorul de plastic flexibil pe platou). Am turnat toată frișca bătută deasupra bazei, cu ajutorul unui poș la care am atașat un dui cu deschizătura stelată. Am transferat cu grijă deasupra de stratul de frișcă bătută partea superioară a savarinei, la fel, cu ajutorul tocătorului de plastic flexibil. Am turnat deasupra jeleul de zmeură deja răcit și am dat savarina la frigider. E perfectă de degustare după măcar 3-4 ore la frigider, dar aveți grijă să fie bine acoperită, ca să nu absoarbă mirosuri străine.

Poftă mare!

Sufleu de ciocolata




Sufleul de ciocolata este un desert frantuzesc bazat, in mare, pe ciocolata, oua si zahar. Se mai pot adauga unt sau smantana si, bineinteles, arome de prajituri. Insa felul in care sunt combinate ingredientele, calitatea lor si temperatura cuptorului conteaza foarte mult in succesul acestei retete.

Ouale trebuie sa fie tinute la temperatura camerei

Aluatul pentru sufleu se prepara cu oua tinute la temperatura camerei, dar se recomanda separarea lor atunci cand sunt reci.

Spuma de albus este secretul unui sufleu reusit, iar albusurile se fac mai spumoase atunci cand sunt batute calde.
Albusurile se bat in vase de metal sau de sticla
Spuma de albus se formeaza mai greu atunci cand ouale sunt batute in vase de plastic. Este recomandata folosirea vaselor de metal sau sticla. Acestea nu retin umiditatea sau grasimea, cum fac cele de plastic, si nu afecteaza textura si gustul spumei de albus.

Ouale nu trebuie sa fie foarte proaspete
Ciudat sau nu, secretul unui sufleu de ciocolata reusit consta si in vechimea oualor. Este indicat sa folosesti oua mai vechi, intrucat albusurile din acestea reusesc sa retina mai bine aerul in aluat si sa faca sufleul suficient de pufos.

Tine aluatul la rece peste noapte
Expertii in bucatarie sustin ca daca prepari aluatul pentru sufleu cu o zi inainte si il tii la rece peste noapte, sufleul iese mai delicios. Pastrarea la rece ajuta la imbinarea aromelor si potentarea gustului.

Apasa marginile sufleului in forma inainte de a-l baga la cuptor
Daca apesi usor marginile sufleului cu degetele inainte de a-l baga la cuptor, ajuti aluatul sa creasca mai uniform si sa capete un aspect mai elegant.

Preincalzeste cuptorul si respecta temperatura precizata in reteta
Temperatura este esentiala in prepararea sufleului. Un singur minut in plus sau in minus este suficient pentru ca sufleul sa nu iasa bine.

Pentru a creste corespunzator, cuptorul trebuie sa fie bine incins in momentul in care pui formele la copt.

Ingrediente:
90 de grame de ciocolata cu minimum 70% continut de cacao, 125 de grame de lapte, 25 de grame de faina, 25 de grame de unt cu minimum 80% grasime, 65 de grame de zahar tos, 75 de grame albus crud (cam de la 3 oua), 45 de grame galbenus crud (~3 galbenusuri), 1 lingurita extract de vanilie, 5 grame de sare de buna calitate (daca nu apreciati contrastul dulce/sarat reduceti sarea pana la nivelultolerat de dv, de exemplu un praf), in plus: unt pentru uns formele, zahar tos pentru tapetat formele

Modul de preparare:

Pregatiti 3 ramequin-uri cu volumul de 175 ml, ungandu-le cu unt intr-un strat uniform si apoi tapetandu-le cu zahar tos.

Porniti cuptorul si fixati-l la 190 de grade Celsius, apoi cantariti cu grija toate ingredientele. Atentie cu albusurile si galbenusurile, intamplator, s-a potrivit ca cele 3 galbenusuri sa cantareasca exact 45 de grame, dar e foarte posibil sa trebuiasca sa se scoata sau sa se adauge putin din cantitate pentru a avea gramajul exact.

La inceput cu varful degetelor, apoi cu o spatula flexibila, amestecati untul moale cu faina si sarea, asa incat sa nu se mai vada urme de substanta uscata. Eu am folosit sare Maldon, o sare de o calitate foarte buna iar sufleul a fost perfect pentru gustul meu si al familiei mele. Daca nu apreciati contrastul de gust dulce/sarat reduceti sarea (puteti chiar sa o eliminati).

Intr-o craticioara se pun laptele si 50 de grame de zahar tos. Se infierbanta laptele aproape pana sa dea in fiert, apoi se adauga untul omogenizat cu faina si se amesteca energic pana se obtine o baza omogena, fara cocoloase (imaginea din stanga). Se opreste focul si se adauga ciocolata in bucatele cat mai uniforme, amestecand pana se topeste complet. Dupa ce ciocolata s-a topit, se adauga extractul de vanilie si galbenusurile, amestecand bine pana cand se obtine o crema fina si omogena.

Am folosit mixerul vertical Philips Avance Speed Touch pentru a bate albusurile spuma si, cu toate ca v-am povestit intr-un articol anterior ca sunt la a 5-a sau a 6-a generatie de astfel de mixere, acesta este primul dotat cu un accesoriu special in care se pot monta doua teluri pentru spuma. Asadar, albusurile se bat spuma cu cele 15 grame de zahar ramase.

Se incorporeaza 3 linguri de spuma de albus in compozitia de baza cu ciocolata, amestecand energic, apoi restul de spuma se va incorpora prin impaturiri succesive, ridicand compozitia de pe fundul vasului spre suprafata, asa incat sa nu se piarda aerul acumulat in spuma de albusuri. Se umplu ramequin-urile dinainte pregatite cu compozitia pentru sufleu, pana la limita, apoi se trage muchia unui cutit pe marginea formei, creand o suprafata perfect plana. Se curata cu grija marginile de orice urma de compozitie cu ciocolata inainte de a le da la copt.

Sufleurile de coc in cuptorul preincins la 190 de grade Celsius timp de 13 minute, pentru a obtine o crusta usor crocanta si un interior inca cremos si matasos. Pentru sufleuri complet coapte, cred ca timpul se poate prelungi pana la 15-16 minute, dar nu vad cine si-ar putea dori una ca asta. :) Sufleurile se servesc fierbinti, presarate cu zahar pudra. Trebuie sa stiti ca, daca nu le veti servi suficient de repede, ele se vor lasa, e ceva normal. Daca doriti, puteti sparge usor crusta sufleurilor cu o lingurita, apoi turnati cu grija sos de vanilie in locul creat (ca in prima imagine). Va garantez ca si cei mai simandicosi oaspeti vor fi cuceriti de un asemenea desert.

Pofta mare!

http://retete.acasa.ro/sfaturi-culinare-41/secretele-prepararii-unui-sufleu-de-ciocolata-perfect-181473.html

Paste cu ciuperci si legume (de post)



Ingrediente
Paste de la Barilla, ciuperci enoki şi shimeji, o conservă de roşii tocate, ulei de dovleac, 1 plic de ghimbir.

Modul de preparare
Pune pastele la fiert in apa cu niste sare himalayana.
Intre timp, toaca marunt cate o mana din fiecare soi de ciuperci. Intr-o tigaie medie pune o lingura de ulei de dovleac, peste pune ciupercile si putin praf de ghimbir (aprox. 1 lingurita) Cand consideri ca s-au facut, pune peste conserva de rosii tocate de la Heinz. Mai lasa-le putin pe foc. Peste pastele scurse toarna ,,sosul” din tigaie. Peste o portie de paste am pus putin praf de drojdie inactiva, care inlocuieste parmesanul pentru mine.

Pofta mare!

Usturoiul - beneficii si proprietati - PRIMA PARTE



Usturoiul este cel mai puternic antibiotic natural cunoscut, sub forma de aliment pur. In prezenta sucului sau,
germenii de raceli, gripe si viroze nu au nici o sansa.

Beneficiile usturoiului: 

- Descompune flegma,

- Combate infectiile,

- Degajeaza sinusurile,

- Bronhiile si plamânii. Oameni bolnavi de plamâni – ajunsi în pragul mortii – suferind de tot felul de maladii respiratorii (astma, emfizem si oribilele bronsite, alergii si abcese pulmonare) s-au întremat si au plecat complet vindecati, laudând aceasta planta miraculoasa.

- Omoara cei mai oribili microbi – chiar si pe cei ai leprei, gonoreei si cangrenei. In testele de laborator,
acesti germeni au fost aruncati efectiv pe marginea unui platan de cultura! Invinge germeni de care penicilina nici nu se atinge. In 1948, dupa ani întregi de cercetari, oamenii de stiinta au confirmat, în sfârsit cu fermitate, “puterea de penicilina” a usturoiului, izolând diversele substante din el. Alliina, prima substanta izolata, avea efect contra germenilor care cauzeaza intoxicatia cu salmonella, dizenteria si contra stafilococilor care provoaca furunculele si ulceratiile purulente ale pielii. Un miligram de usturoi are aceeasi putere cu douazeci si cinci de unitati de penicilina.

- Este o planta atât de puternica, încât, când e frecata pe picioarele cuiva, intra rapid în sânge si poate avea un efect benefic în plamâni.

- O cataplasma cu usturoi pusa pe talpile picioarelor este foarte buna pentru oprirea tusei si alungarea racelilor. Se face tocând câtiva catei de usturoi, amestecându-i cu putin untdelemn de masline si aplicând mixtura pe talpi.

- La fel de eficienta era si împotriva streptococilor, care cauzeaza scarlatina, difteria, erizipelul, inflamarea învelisului inimii (febra reumatica). Allicina, un alt ingredient, înfrunta conjunctivita (infectia ochilor), putrefactia (descompunerea mâncarii în alimente si în intestine), febra tifoida, holera si TBC.-ul.
De atunci, în usturoi s-au gasit multe alte substante importante. Germaniul nutritiv, cu efect anticancerigen dovedit, face parte dintre ele.

- Usturoiul este una dintre cele mai bogate surse de germaniu si seleniu organic (vital în prevenirea bolilor de inima si a multor forme de cancer). Ajoena este o substanta care ,,dilueaza” sângele, astfel prevenind cheagurile potential periculoase. Când animalele de laborator au fost hranite cu o singura doza din acest ingredient al usturoiului, cheagurile de sânge s-au redus cu suta la suta, timp de douazeci si patru de ore. De asemenea, ajoena actioneaza contra a doua tipuri de ciuperci: una care e adeseori prezenta în canalul extern al urechii, si o alta care cauzeaza Candida si vaginita. Usturoiul are peste o suta de compusi ai sulfului cunoscuti. Acesti compusi ai sulfului sunt cei care-i confera usturoiului puterea sa de a lupta contra bolilor, ajuta la reducerea tensiunii si a nivelului de zahar din sânge, alunga astma si bronsita, îmbunatatesc circulatia si functiile inimii, previn cancerul si ajuta organismul sa se debaraseze de toxinele periculoase.
Prevenirea infundarii arterelor
Consumul de usturoi poate ajuta la prevenirea bolilor arteriale. Testele medicale au aratat ca radacina cu aroma întepatoare are “o actiune protectoare foarte semnificativa” în limitarea efectelor coagularii sângelui gras, conform doctorilor Arun Bordia si H.C. Bansal de la R.N .T. Medical College, Udaipur, India, într-un articol din revista medicala britanica The Lancet, aparut în 29 decembrie 1973, medicii au spus ca sângele a zece pacienti s-a coagulat mai încet, când acestia au mâncat usturoi cu alimente grase, decât atunci când le-au mâncat fara usturoi. Dupa parerea lor, aceasta însemna ca usturoiul putea încetini acumularea depunerilor de grasime pe peretii arterelor si ajuta la prevenirea colmatarii acestora. Concret, o suta de grame de unt s-au adaugat la o masa consumata de pacientii testati. Peste trei ore, acestia au prezentat un nivel mediu al colesterolului de 237,4 miligrame la suta. Când, dupa trei ore, mâncarii identice i s-a adaugat sucul sau uleiul extras din cincizeci de grame de usturoi, colesterolul a ajuns doar la 212,7 miligrame la suta. S-a descoperit ca uleiul de usturoi are si singur acest efect – fie ca e luat ca ulei pur, ca suc de usturoi sau în usturoiul integral. In plus, uleiul de usturoi a redus nivelul de fibrinogen (un factor coagulant din sânge). O masa care continea unt a rezultat într-un nivel de fibrogen ajuns la 320,9 miligrame la suta – în trei ore. Când în mâncare s-a adaugat usturoi, nivelul de fibrogen din sânge, trei ore mai târziu, era de 256,4 miligrame la suta. In ambele cazuri, usturoiul a coborât efectiv nivelurile de colesterol sl fibrogen sub valorile normale.
Coboara hipertensiunea
Se spune ca sute de medici au gasit usturoiul ca fiind cel mai sigur si mai de nadejde mod de a cobori hipertensiunea. Nimeni nu stie exact din ce cauza. Unii doctori cred ca usturoiul dilata (deschide) arterele, usurând presiunea. Altii citeaza puterea sa de a înlatura infectiile de diverse feluri si, prin urmare, de a reduce tensiunea crescuta. Totusi, e clar ca tensiunea scade. Medicii raporteaza – în cazuri dupa cazuri – ca simptome ca slabiciunea, ametelile, pulsatiile dureroase ale capului, tiuitul din urechi, durerile pectorale de tipul anghinei, respiratia scurta, durerile de sale, amortelile sau furnicaturile, dispar toate, rapid si usor.

Usturoiul satisface toate cerintele unui agent terapeutic perfect pentru reducerea tensiunii sangvine:

Nu are efecte ulterioare negative; nu s-a gasit nici o limitare a dozajului.

Tensiunea sangvina se reduce treptat – într-o perioada de timp – fara nici o cadere neasteptata care ar putea soca organismul!
Nu intervine asupra celorlalte medicamente pe care le ia eventual pacientul, sub îngrijirea medicului.
In aproape toate cazurile testate, a alungat slabiciunile, ametelile, durerile de cap, tiuiturile din urechi, durerile de piept.
Se pot obtine rezultate bune , indiferent de vârsta sau de conditie.
Este usor de luat, sub forma de tablete fara miros.
Actualmente, tabletele si capsulele cu usturoi, care se gasesc fara reteta la plafarurile de pretutindeni, sunt folosite pe scara larga de medici pentru reducerea tensiunii si alungarea simptomelor acesteia.

Hipertensiunea este extrem de periculoasa fiindca, în primul rând, simptomele ei nu sunt întotdeauna prezente – multi suferinzi nici macar nu stiu ca o au – si în al doilea rând, aproape întotdeauna duce la probleme ale inimii, venelor si arterelor, sub forma de crize, cheaguri, hemoragii, blocaje renale, atacuri de cord sau chiar moartea subita, daca nu e controlata.
Totusi, un lucru ar trebui sa fie clar –
usturoiul nu este un leac pentru hipertensiune; nu face decât sa coboare tensiunea si efortul impus inimii, venelor si arterelor, plus alte simptome neplacute, care pot reveni când terapia cu usturoi înceteaza. Oricum, folosirea prelungita a usturoiului a tins, în multe cazuri, sa coboare permanent hipertensiunea!
Un remediu pentru diabet
Folosirea usturoiului a redus nivelul de zahar din sângele diabeticilor. Intr-un caz, un om cu diabet avansat aflase de la doctori ca era într-o situatie fara speranta si a fost trimis sa moara acasa, la vârsta de saizeci de ani. La nouazeci de ani, înca mai traia, sanatos tun. Incepuse sa manânce o combinatie de usturoi, patrunjel si creson. Nivelul zaharului din sânge i-a coborât de la 200 si ceva la 110. Si a continuat sa foloseasca fericit acest remediu, timp de ani de zile. Usturoiul nu vindeca diabetul si nu trebuie folosit fara permisiunea medicului. Dar poate fi un mod util de a coborî nivelul zaharului si, astfel, de a controla boala. Surprinzator si interesant, însa, este faptul – consemnat de mai multe ori – ca usturoiul poate reduce nivelul zaharului din sânge la diabetici.
Usturoiul – desi are o actiune putin mai înceata – este la fel de eficient ca tolbutamida (un medicament oral pentru diabetici) la eliminarea glucozei excesive din sânge.
Doamna RB., consumatoare de usturoi, spune: “Recent, mi s-a pus diagnosticul de diabet moderat. Medicul mi-a spus ca, daca nivelul zaharului din sânge nu-mi scadea, trebuia sa iau un medicament oral. Citisem despre modul cum poate usturoiul sa reduca nivelul zaharului din sânge, asa ca am început imediat sa iau câte o capsula de usturoi de 0,32 gr., pe lânga vitamine si drojdia de bere, dupa fiecare masa. Rezultatul: zaharul din sânge mi-a revenit la normal si nu mi-a mai fost necesar sau prescris nici un medicament.
Reintinereste ficatul
Principala valoare a usturoiului în tulburarile hepatice consta în puterea sa de a detoxifia bacteriile putrefactive din intestine si, astfel, de a ajuta ficatul sa se odihneasca. Este un stimulent dovedit al sucurilor gastrice si ajuta cresterea si vigoarea circulatiei sangvine prin ficat. Se sustine ca o lingurita de usturoi, în amestec cu o lingura de untdelemn de masline sau ulei de soia, luata seara, învioreaza ficatul si îl reîntinerese atât de mult, încât pielea de pe trup va straluci de activitate reînnoita. Utilizatorii spun ca e într-adevar o planta miraculoasa. Daca usturoiul nu e tolerat, cauza consta într-o deficienta a organelor digestive – mai ales a ficatului. Un stomac sau un ficat în stare buna, spune ea, nu se va revolta niciodata împotriva unui element atât de natural si benefic ca usturoiul.
Un remediu pentru cistita
Infectiile urinare pot fi dureroase si handicapante. Doamna S.B.. povesteste cum a folosit usturoiul pentru a combate o persistenta infectie a vezicii: ,,Pentru aceia dintre dumneavoastra care sufera de cistita, usturoiul poate fi raspunsul. Dupa ce m-am îmbolnavit de câteva ori, am hotarât sa-mi încerc propriul remediu. Am tocat câte trei catei mari de usturoi, de trei ori pe zi, i-am pus într-o lingurita si i-am înghitit cu apa. Dupa cinci zile, cistita mi-a trecut. Atât de simplu (…).”
,,Am mai avut cistita o singura data, si usturoiul si-a facut efectul din nou. Poate ca merge si pentru infectiile rinichilor. Doctorita mea n-a fost deloc surprinsa, întrucât a avut odata un pacient cu cancer la plamâni, care a trait mai mult decât se asteptase ea si mânca usturoi. Medicamentul minune – chiar merge!”
Un leac pentru bolile de stomac
Luat cu regularitate, usturoiul poate vindeca bolile de stomac si intestine, afirma un reputat cercetator si expert în terapia cu usturoi. Se stie ca allicina din usturoi stimuleaza peretii stomacului si ai intestinelor, pentru a secreta enzime digestive. Dar usturoiul luat de persoanele suferinde de asemenea afectiuni trebuie sa fie diluat sau amestecat cu alte mâncaruri, precizeaza acelasi expert. Un mod excelent de a atenua efectele usturoiului este acela de a-l gati, sau a-l combina cu ou si lapte. Totusi, usturoiul nici macar nu e nevoie sa fie mâncat. Se poate folosi în cataplasme sau bai pentru picioare si mâini, spre a calma stomacul. Puterile sale de penetrare sunt atât de mari, încât e absorbit direct prin piele. Folosit în acest mod, are o eficacitate declarata de nouazeci si cinci la suta. Din cele mai vechi timpuri si pâna în prezent, usturoiul a fost laudat în întreaga lume pentru eliminarea gazelor, a crampelor si a simptomelor de inflamare.
Toate simptomele au trecut
S-au înregistrat rezultate miraculoase, care au fost catalogate si consemnate amanuntit, dupa cum urmeaza: îngreunarea de dupa masa a fost înlaturata complet în cincisprezece cazuri si usurata partial în sase cazuri din douazeci si cinci – dintr-un total de 84% eficacitate! Râgâielile au disparut complet în treisprezece cazuri, si partial în noua – din douazeci si cinci – la un total de 88% eficacitate! Flatulenta a disparut complet în douazeci de cazuri din douazeci si cinci – un total de 80% eficacitate! Colicii cu gaze au disparut complet în treisprezece cazuri si s-au usurat partial în opt – la un total de 84% eficacitate!. Greturile au disparut complet în sase cazuri din opt – pentru un total de 75% eficacitate!
Se raporteaza ca usturoiul nu aduce numai o usurare temporara, ci eliberarea permanenta de aceste dezordini gastrice. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca usturoiul e un carminativ care poate fi folosit în cazurile de flatulenta si colici, pentru a elimina gazele din stomac si intestine si a diminua crampele dureroase.