,,Vrei sanatate? Tine-aceasta norma: Sa nu mananci de nu ti-e foame. Cata Sa nu cinezi. Sa-ti fie mestecata Mancarea, si sa aiba simpla forma. Cand leacuri iei - gresala e enorma! Evita atmosfera grea, stricata, Si somnul ziua, furia turbata, Si orisicand pozitia diforma. Nu sta flamand. Stomacul nu se-ndoapa. Nu-ti amana, nici nu grabi iesirea, Bea cu masura vin si multa apa. Nu sta cu burta sus, adus din spate. Cand faci miscari, sa nu te-ntreci cu firea, Intinde-ti noaptea-nvelitori bogate. Odihna si in minte veselie. Fugi de desfrau. Dieta lege fie". (LEONARDO DA VINCI)


Veşnic, grăbitul om modern se îndreaptă tot mai mult spre o alimentaţie din care lipsesc tocmai preparatele tradiţionale, în care îndemânarea culinară a reunit în timp tot ceea ce este necesar organismului uman. Şi să nu uităm, omul s-a obişnuit pe parcursul unui întreg proces evolutiv, cu produse cât mai sănătoase asupra cărora, la rândul său şi-a exercitat puterea de selecţie. Doar igiena e sfântă pentru mine, în rest, am propriile reguli în bucătărie. Aceste reţete le-am scris pentru dumneavoastră - bărbaţi şi femei - deopotrivă. Am adunat reţete culinare şi de nutriţie şi le-am intercalat cu sfaturi pentru a da un farmec mai aparte acestui blog. Ori de câte ori mi s-a părut indicat, am oferit şi sfatul meu personal, deoarece aşa cred eu că este normal. Aceasta este singura cale de a îndruma pe cineva spre o stare de optimă sănătate. În postările de aici, am combinat cunoştinţele pe care le deţin despre nutriţie, adică despre sănătate, cu reţetele de bucate. Am căutat să personalizez fiecare reţetă. Sfaturile de faţă nu au caracter de prescripţii medicale. Mulţumirea mea sufletească este aceea că vă pot oferi o seamă de informaţii menite să vă asigure o viaţă lungă şi sănătoasă şi reţete de bucate cât mai variate.


duminică, 15 februarie 2015

Rosii umplute


Ingrediente:
4 roşii, 200 gr salam, 2 ouă fierte tari, caşcaval, mărar, ceapă verde, pătrunjel, frunze de salată, sare şi maioneză

Mod de preparare:
T
ăiem salamul şi ouăle cubuleţe. Verdeaţa o tocăm fin, apoi luăm un vas şi punem salamul, ouăle, verdeaţa, sare - dupa gust şi adăugăm maioneza.
Spălăm roşiile, tăiem partea de sus şi, cu ajutorul linguriţei, scoatem miezul şi le punem cu gura în jos pentru a se scurge. Miezul roşiei îl putem adăuga la umplutură. Umplem roşiile, apoi le ornăm.

Punem pe un platou frunze de salată, iar peste ele aşezăm roşiile umplute. Deasupra punem pătrunjel în loc de căpăcel. Din caşcaval tăiem fâşii de un deget şi le punem dedesuptul fiecărei roşii – ca nişte picioruşe. Cu maioneză facem ochişorii, nasul şi gura.


Poftă bună!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu