,,Vrei sanatate? Tine-aceasta norma: Sa nu mananci de nu ti-e foame. Cata Sa nu cinezi. Sa-ti fie mestecata Mancarea, si sa aiba simpla forma. Cand leacuri iei - gresala e enorma! Evita atmosfera grea, stricata, Si somnul ziua, furia turbata, Si orisicand pozitia diforma. Nu sta flamand. Stomacul nu se-ndoapa. Nu-ti amana, nici nu grabi iesirea, Bea cu masura vin si multa apa. Nu sta cu burta sus, adus din spate. Cand faci miscari, sa nu te-ntreci cu firea, Intinde-ti noaptea-nvelitori bogate. Odihna si in minte veselie. Fugi de desfrau. Dieta lege fie". (LEONARDO DA VINCI)


Veşnic, grăbitul om modern se îndreaptă tot mai mult spre o alimentaţie din care lipsesc tocmai preparatele tradiţionale, în care îndemânarea culinară a reunit în timp tot ceea ce este necesar organismului uman. Şi să nu uităm, omul s-a obişnuit pe parcursul unui întreg proces evolutiv, cu produse cât mai sănătoase asupra cărora, la rândul său şi-a exercitat puterea de selecţie. Doar igiena e sfântă pentru mine, în rest, am propriile reguli în bucătărie. Aceste reţete le-am scris pentru dumneavoastră - bărbaţi şi femei - deopotrivă. Am adunat reţete culinare şi de nutriţie şi le-am intercalat cu sfaturi pentru a da un farmec mai aparte acestui blog. Ori de câte ori mi s-a părut indicat, am oferit şi sfatul meu personal, deoarece aşa cred eu că este normal. Aceasta este singura cale de a îndruma pe cineva spre o stare de optimă sănătate. În postările de aici, am combinat cunoştinţele pe care le deţin despre nutriţie, adică despre sănătate, cu reţetele de bucate. Am căutat să personalizez fiecare reţetă. Sfaturile de faţă nu au caracter de prescripţii medicale. Mulţumirea mea sufletească este aceea că vă pot oferi o seamă de informaţii menite să vă asigure o viaţă lungă şi sănătoasă şi reţete de bucate cât mai variate.


miercuri, 5 februarie 2020

Ruladă din piept de pui cu măsline



Ingrediente si cantitati:
1 piept mare de pui (cca 1 kg); 350 g măsline; 150 g caşcaval ras; 200 g ciuperci; 2 linguri margarină; 1 lingură busuioc; 5 cepe mici; 2 căţei de usturoi; 3 morcovi; 1 păstârnac; sare; piper.

Mod de preparare:
Pieptul de pui spălat (fără os şi fără pieliţă) se taie astfel încât să obţinem o suprafaţă cât mai mare.
O parte din măsline (200 g) se fierbe 5 minute; măslinele se scurg, se scot sâmburii şi se toacă.
Suprafaţa de carne se presară cu piper şi puţină sare, apoi se repartizează caşcavalul. Deasupra se presară busuioc tocat, iar, la sfârşit, măslinele tocate. Se rulează preparatul şi se leagă cu o aţă specială. Se unge cu margarină şi se pune pe o folie de aluminiu.
Cepele, usturoiul, morcovii, păstârnacul se curăţă, se spală şi se taie fâşii mari, care se aranjează de o parte şi de alta a ruladei, pe folia de aluminiu. Tot aici se pun şi ciupercile şi măslinele rămase întregi.
Folia de aluminiu se pliază astfel încât să obţinem o pungă, care va închide în ea perfect rulada şi legumele. Această pungă se pune într-o tavă, care se introduce în cuptorul preîncălzit, 50 de minute, la foc mediu.
Preparatul se serveşte cald, feliat, înconjurat de legumele şi sosul din pungă.
Friptura la cuptor preparată în folie de aluminiu este mai fragedă şi mai zemoasă.

Poftă mare!


Un comentariu:

  1. Promit să împărtășesc această mărturie în întreaga lume, când iubitul meu se întoarce la mine și astăzi îi mulțumesc sincer lui DR WHITE, pentru că a adus bucurie și fericire relației mele și familiei mele. Vreau să vă informez că există un vrăjitor adevărat. Nu am crezut niciodată în toate aceste lucruri până nu mi-am pierdut iubitul, am avut nevoie de ajutor până când l-am găsit pe Dr. WHITE, un mare jucător de vrăji, iar el a aruncat o vraja de dragoste asupra mea și m-a asigurat că îl voi recupera pe iubitul meu în 2 zile după aruncând vraja, 2 zile mai târziu, telefonul meu a sunat și atât de șocant iubitul meu nu m-a sunat în ultimele 3 luni. Și-a cerut scuze pentru inima frântă și a spus că este gata să fie coloana mea vertebrală pentru tot restul vieții sale alături de mine. Dr. WHITE, l-a eliberat pentru a ști cât de mult îl iubesc și cât de mult îl vreau. Și a deschis ochii pentru a-și imagina cât de mult împărțim împreună. În timp ce scriu această mărturie acum, sunt cea mai fericită fată de pe pământ. Dr. WHITE vă poate ajuta, de asemenea. Trimite-i un e-mail la: (wightmagicmaster@gmail.com) sau WhatsApp-ul său la +17168691327

    RăspundețiȘtergere