,,Vrei sanatate? Tine-aceasta norma: Sa nu mananci de nu ti-e foame. Cata Sa nu cinezi. Sa-ti fie mestecata Mancarea, si sa aiba simpla forma. Cand leacuri iei - gresala e enorma! Evita atmosfera grea, stricata, Si somnul ziua, furia turbata, Si orisicand pozitia diforma. Nu sta flamand. Stomacul nu se-ndoapa. Nu-ti amana, nici nu grabi iesirea, Bea cu masura vin si multa apa. Nu sta cu burta sus, adus din spate. Cand faci miscari, sa nu te-ntreci cu firea, Intinde-ti noaptea-nvelitori bogate. Odihna si in minte veselie. Fugi de desfrau. Dieta lege fie". (LEONARDO DA VINCI)


Veşnic, grăbitul om modern se îndreaptă tot mai mult spre o alimentaţie din care lipsesc tocmai preparatele tradiţionale, în care îndemânarea culinară a reunit în timp tot ceea ce este necesar organismului uman. Şi să nu uităm, omul s-a obişnuit pe parcursul unui întreg proces evolutiv, cu produse cât mai sănătoase asupra cărora, la rândul său şi-a exercitat puterea de selecţie. Doar igiena e sfântă pentru mine, în rest, am propriile reguli în bucătărie. Aceste reţete le-am scris pentru dumneavoastră - bărbaţi şi femei - deopotrivă. Am adunat reţete culinare şi de nutriţie şi le-am intercalat cu sfaturi pentru a da un farmec mai aparte acestui blog. Ori de câte ori mi s-a părut indicat, am oferit şi sfatul meu personal, deoarece aşa cred eu că este normal. Aceasta este singura cale de a îndruma pe cineva spre o stare de optimă sănătate. În postările de aici, am combinat cunoştinţele pe care le deţin despre nutriţie, adică despre sănătate, cu reţetele de bucate. Am căutat să personalizez fiecare reţetă. Sfaturile de faţă nu au caracter de prescripţii medicale. Mulţumirea mea sufletească este aceea că vă pot oferi o seamă de informaţii menite să vă asigure o viaţă lungă şi sănătoasă şi reţete de bucate cât mai variate.


marți, 12 iulie 2011

10 condimente de crescut in casa

Iarna aceasta puteti sa incepeti sa cresteti plantele aromatice preferate in casa. Nu este greu si cu siguranta rezultatul va va multumi in conditiile in care veti economisi bani, profitand totodata de aroma puternica si delicata a plantelor care vor da gust mancarurilor dumneavoastra.
Nu veti avea nevoie de echipamente complicate precum luminile fluorescente sau sistemele de irigare greu de instalat. In lumina naturala a soarelui, in fata unei ferestre, plantele aromatice se vor dezvolta foarte repede si sanatos.
Busuioc - Seminte puteti gasi in magazinele de specialitate si chiar in supermarketuri. Plantati-le intr-un ghiveci pe care sa il pozitionati in fata unei ferestre insorite deoarece adora caldura si razele soarelui.
Dafin - O planta perena care creste intreg anul foarte bine in ghivece. Daca asezati recipientul in care cresteti dafin in fata unei ferestre orientate catre vest sau est, veti avea o planta minunata care va da gust mancarurilor specifice bucatariei romanesti. O atentie speciala trebuie sa acordati dafinului pentru a nu creste in exces deoarece planta are nevoie sa fie aerisita pentru a ramane sanatoasa.
Asmatui - Cunoscut si dupa alte denumiri populare precum asmatuchi, asmatuc, hasmatuchi, hiasma, tulburea sau cherval, este minunat ca ingredient in salate sau condiment in diverse feluri de mancare. Chiar si ceaiul din aceasta planta este foarte indicat persoanelor care au nevoie de o planta cu efect diuretic. Puteti sa il plantati si spre sfarsitul verii. Nu are nevoie de multa lumina si pentru a prospera o temperatura de 21 de grade ar fi ideala.
Arpagic - Poate fi sadit in ghivece in perioada martie - iunie. Pentru acesta veti avea nevoie de un pamant de calitate si ceva mai multa umiditate. In timpul lunilor de iarna sunt sanse mari ca acesta sa incolteasca, daca are parte de o ingrijire atenta si mult soare.
Oregano - Cel mai bine ar fi sa taiati o planta din aer liber si sa o plantati intr-un ghiveci care sa primeasca foarte mult soare.
Patrunjel - Puteti sa cresteti aceasta planta fie folosind seminte, fie dezgropand un manunchi din gradina pe care sa il plantati intr-un ghiveci. Chiar daca adora soarele, se poate dezvolta la fel de bine insa ceva mai incet, in fata unei ferestre orientate catre est sau vest.
Rozmarin - Incepeti cu o planta mutata din gradina in ghiveci. Aceasta trebuie sa fie crescuta intr-un sol umed pana cand radacinile devin mai puternice. Se dezvolta foarte bine daca are parte de mult soare.
Salvie - Puteti taia o planta crescuta in gradina. Aceasta odata ajunsa in casa intr-un ghiveci se va putea dezvolta foarte usor, tolerand un mediu uscat insa foarte bine aerisit. Chiar daca nu este foarte pretentioasa are nevoie de mult soare.
Tarhon - O perioada latenta, toamna tarziu, este binevenita pentru tarhonul crescut indoor in ghiveci. Luati o planta din gradina si lasati-o afara pana cand frunzele dau semne de uscare. Dupa acest pas puteti sa o mutati in interior, in cel mai racoros loc pe care il detineti. Cu ajutorul unui fertilizator organic si mult soare planta se va dezvolta foarte bine.
Cimbru - Puteti planta intr-un ghiveci cimbru prin inradacinare. Chiar daca adora soarele, va creste foarte bine si daca are parte de putina lumina.

4 comentarii:

  1. Am si eu in bucatarie cateva ghivece cu astfel de plante, mai tin cu aloe medicinala, ca e buna in caz ca sare din greseala o picatura de ulei pe mana, seva din frunza, vindeca rapid!

    RăspundețiȘtergere
  2. De multe ori mi-am propus,sa-mi pun cateva ghivece sau unul lung,in care sa plantez mai multe,plante ,daca se poate,dar am tot taraganat si-mi pare rau,odata am pus la prajit carne si am codimentat cu oregano,busuioc,tarhon si nici nu-ti inchipui ce minunatie mi-a iesit,sotului meu nu-i place ,prefera doar putin usturoi,nu-s experta in arome,dar mi-ar place sa fiu :-)),mersi de vizita

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai un blog foarte interesant.O sa revin cu placere.
    remediiledincamara.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  4. Va multumesc pentru trecere si comentarii si va mai astept cu drag si alta data. Sa fiti iubite!

    RăspundețiȘtergere