Aveţi
grijă ce puneţi în farfurie!
Alimentele care conţin organisme modificate genetic distrug
rinichii, ficatul, pancreasul ori aparatul genital. Pot duce la
impotenţă. Şi problema e că de multe ori nici nu putem şti dacă
un produs pe care îl cumpărăm conţine sau nu transgenice. Iar
deocamdată nu se poate face prea mult, atîta timp cît interesele
finanicare au suţinere la cel mai înalt nivel al statului.
Cercetarile
făcute pe anumite soiuri de porumb şi soia modificate genetic arată
rezultate groaznice. Consumul lor modifică ficatul, pancreasul ori
rinichii. Sunt atinse şi organele reproducătoare.
Oficial,
în România, porumbul modificat genetic este folosit doar pentru
hrănirea animalelor şi păsărilor.
Mîncăm ouă şi carne, bem
lapte fără să ştim cu ce sunt hrănite animalele şi păsările
de la care provin.
După
ce Comisia Europeană a aprobat cultivarea porumbului american MON
810, România s-a grăbit să dea şi ea aviz favorabil. Există în
ţară cam trei mii trei sute de hectare de teren cu porumb modificat
genetic. Cultivatorii spun că porumbul lor devine furaj. Nu spun că
vîntul şi albinele pot contamina culturile tradiţionale,
ecologice, cu polenul modificat genetic.
Comisia
pentru Securitate Biologică susţine că riscul asupra mediului şi
asupra organismului uman prin cultivarea porumbului MON810 este
,,neglijabil”.
Germania,
Franţa, Ungaria, Polonia, Grecia şi Italia au
interzis deja cultivarea
de organisme modificate genetic. Bulgaria a impus condiţii atît de
stricte pentru cultivatori încît nici în ţara vecină nu se va
mai cultiva porumbul Monsanto 810.(vezi aici -n.m.) În fruntea
listei celor mai mari consumatori de organisme modificate genetic se
afla Statele Unite cu 63 de milioane de hectare, Argentina cu 19
milioane de hectare, Brazilia cu 16 milioane şi Spania cu
aproximativ un milion şi jumătate de hectare.
În
România, cultivatorii
porumbului modificat genetic fac jocul celui mai mare producător
mondial de hibrizi, care a reuşit să-şi aservească politicieni,
funcţionari, membri ai Academiei şi biochimişti.Romania,
prima tara din lume care a omologat fungicidul Initium, produs
considerat cancerigen.
Ministerul Agriculturii: Dupa testare, vom decide daca il vom lasa la
comercializare sa nu
Romania este prima tara din lume care a
omologat pentru testare, pe o perioada de trei ani, un fungicid care
contine o substanta chimica toxica numita initium, acesta fiind
utilizat in culturile de vita de vie, cartofi, rosii, castraveti si
ceapa. Pana acum, celelalte tari europene s-au aratat reticente si au
evitat sa aprobe folosirea acestui produs care a starnit o serie de
controverse in ultima vreme.,,Nu exista nicio tara interesata, din
informatiile pe care le am eu”, a declarat pentru HotNews.ro
europarlamentarul Daciana Sarbu. Oficialii Ministerului Agriculturii
pun aceasta reticenta pe seama ,,intereselor extraordinare”.
Potrivit secretarului de stat Adrian Radulescu, fungicidul va fi
testat timp de doi ani. Deja, este al doilea an de testare.
Fungicidele
pe baza de Initium sunt produse de compania BASF, lider mondial in
domeniul chimic. Romania pare pregatita sa foloseasca acest produs la
scara larga, chiar daca in acest moment se afla doar in stadiu
experimental. Cel putin asta reiese dintr-un comunicat al BASF,
,,viticultorii si producatorii de legume din Romania se pot bucura
inca din 2010 de gama moderna de solutii pentru protectia durabila a
recoltelor oferita de BASF”. In acelasi comunicat se arata ca
agricultorii romani prezinta un interes foarte mare pentru
tehnologiile inovatoare.
„Agricultorii
romani vor sa fie competitori de succes pe piata europeana. Din acest
motiv exista un interes foarte mare privind tehnologiile inovatoare”,
a declarat Michael Hess, Director pentru Produse pentru Protectia
Plantelor in Europa Centrala. Cititi aici tot comunicatul BASF.
Daciana
Sarbu: Nu am inteles de
ce trebuie sa fim noi
primii care testam aceste produse
Europarlamentarul Daciana Sarbu
a trimis o scrisoare Comisiei Europene pentru a afla mai multe
amanunte despre noul produs chimic utilizat in agricultura. Daciana
Sarbu a transmis doua intrebari referitoare la masurile care trebuie
luate in vederea protejarii consumatorilor de eventuale efecte
nocive:
Ce
masuri considera Comisia ca ar trebui luate pentru a se asigura ca
normele privind protectia si informarea consumatorilor sunt
respectate in timpul testarilor de noi produse neomologate in statele
membre?
De ce fel de
instrumente dispune Comisia pentru a se asigura ca niciun fel de
produs nu este pus pe piata pana cand nu au fost stabilite clar
efectele pe care acesta le are asupra organismului uman?
Raspunsul
Comisiei Europene la aceste intrebari nu au adus niciun fel de
lamurire. ,,Atunci cand autorizeaza un produs de protectie a
plantelor, un stat membru trebuie sa evalueze daca standardele
ridicate in materie de siguranta pentru sanatatea umana si animala si
pentru mediu, astfel cum sunt prevazute in legislatia europeana, sunt
indeplinite pentru toate utilizarile pentru care se acorda
autorizatia. Acordarea de autorizatii provizorii nu reprezinta o
derogare de la aceasta regula, prin urmare, standardele de siguranta
nu sunt compromise. Un stat membru, atunci cand acorda autorizatii
provizorii, decide sa efectueze intreaga evaluare a riscurilor pe
cont propriu si, prin urmare, poate sa nu beneficieze pe deplin de
distribuirea echitabila a sarcinilor in cadrul procedurii de evaluare
inter pares. Cu toate acestea, statele membre pot accelera in acest
fel intrarea unor produse inovatoare pe piata lor, ceea ce ar putea
fi, de asemenea, mai sigur pentru consumatori si pentru mediu in
comparatie cu alte produse“, se arata in raspunsul Comisiei
Europene semnat de comisarul European pentru Sanatate, John Dalli.
Contactata
de HotNews.ro, Daciana Sarbu a afirmat ca va face in continuare
demersuri pentru a obtine mai multe informatii. ,,Ideea e ca nu am
inteles nici eu (n.red. raspunsul CE). Urmeaza sa ma adresez si altor
institutii, inclusiv celor care se ocupa de protejarea populatiei,
tocmai pentru ca nu am inteles din raspunsul Comisiei, decat ca daca
au fost testate conform normelor europene, pot fi autorizate (…)Si
nu am inteles de ce trebuie sa fim noi primii care testam aceste
produse”, a mai spus Daciana Sarbu.
Secretar de stat in
Ministerul Agriculturii: Eu prefer, daca mi-ati da, numai organisme
modificate genetic, si sa vedeti ca traiesc pana la 150 de ani
Oficialii
Ministerului Agriculturii nu vad nicio problema in faptul ca Romania
este prima tara din lume care testeaza acest produs chimic. ,,Este o
chestiune care a tinut cap de afis, ca e initium, ca e otrava. Toate
detin cate un produs care este otravitor, ca altfel nu si-ar face
efectul. Problema care s-a discutat ca de ce l-am luat noi primii.
Este aprobat de laboratorul UE pentru siguranta alimentelor. Noi l-am
luat in testare, nu este folosit in scop comercial. Doi ani, noi il
testam. Suntem in al doilea an de testare. In urma rezultatelor de
laborator, vom vedea daca exista ceva rezidual in produse, daca are
efecte si apoi vom decide daca il vom lasa la comercializare sau nu“,
a declarat pentru HotNews.ro Adrian Radulescu, secretar de stat in
Ministerul Agriculturii. In opinia acestuia, noul fungicid este un
produs ,,normal”.
De altfel, Adrian
Radulescu nu se declara adeptul agriculturii ecologice,
preferand chiar controversatele organisme modificate genetic (OMG).
,,Eu prefer daca mi-ati da, numai OMG, si sa vedeti ca traiesc pana
la 150 de ani”, a afirmat Adrian Radulescu. ,,Daca ma intrebati pe
mine OMG-urile sunt mai bune decat plantele ecologice.
Plantele
ecologice ce inseamna? Se zice sa le lasi in natura si sa nu le
tratezi cu nimic. Dar acolo sunt ,,n” daunatori, microtoxine,
mucegaiuri care creaza mari probleme la animale”, a adaugat
secretarul de stat.
Fungicidul
pe baza de Initium,
produs utilizat in special pentru combaterea manei la vita-de-vie si
legume, a starnit controverse pe motiv ca ar fi cancerigen. In
schimb, compania producatoare, BASF, sustine ca produsele care contin
Initium sunt sigure pentru agricultori, utilizatori, consumatori si
pentru mediu, daca sunt utilizate in conformitate cu instructiunile
de pe eticheta. BASF mai afirma ca studiile au aratat ca Initium nu
provoaca cancer, nu este nociv pentru mamifere dupa ingestie si nu
este iritant pentru ochi si piele. BASF sustine ca produsele bazate
pe Initium urmeaza sa fie inregistrate in Olanda si Marea Britanie in
prima jumatate a anului 2010.
In
urma cu doua luni, senatorul Iulian Urban a cerut chiar si o ancheta
parlamentara invocand faptul ca Ministerul
Agriculturii refuza sa
dea detalii si explicatii oficiale.
Urban
a cerut, de asemenea, interzicerea folosirii acestui produs in
conditiile in care ar spori pana la 65% riscul de cancer de colon.
Bulgaria
interzice culturile modificate genetic
Bulgarii
ne-o iau din nou înainte. Măcar de i-am urma în acţiunile bune.
Dar or fi guvernanţii noştri atenţi la vecini, sau au ochii lipiţi
numai de Bruxelles?
Parlamentul Bulgariei a adoptat modificari la
Legea care reglementeaza Organismele Modificate Genetic (OMG) care nu
vor mai permite cultivarea de plante modificate genetic in tara
lor.
Dupa numeroase zile de dezbateri, Parlamentul Bulgariei a
votat cele mai puternice amendamente care, desi nu includ in mod
specific interzicerea culturilor OMG, fac practic imposibila
cultivarea acestora de catre fermieri in scop comercial sau in
campuri de testare. Astfel, Bulgaria a devenit prima tara din Europa
care are o lege atat de riguroasa pentru toate tipurile de culturi
modificate genetic.
Partidul aflat la guvernare, GERB, a
eliminat din agenda propunerea instituirii pentru o perioada de cinci
ani a unui moratoriu asupra culturilor modificate genetic, deoarece a
considerat ca nu este necesar. Argumentul său a fost ca
amendamentele propuse de parlamentarul de dreapta Lachezar Toshev duc
la imposibilitatea fermierilor de a cultiva OMG.
Indelung
dezbatutele articole 79 si 80 din propunerea legislativa de
modificare a Legii OMG au fost in final adoptate joi, 18 martie: prin
aceste articole se interzice cultivarea plantelor modificate genetic
in perimetrul zonelor protejate legal instituite prin Legea Ariilor
Protejate precum si in zonele protejate care fac parte din Zona
Ecologica Nationala reglementate prin Legea Biodiversitatii.
Mai
mult decat atat, culturile modificate genetic nu vor fi permise pe o
zona de 30 de km in jurul ariilor protejate, pe o zona de 10 km din
jurul stupilor de albine si pe o zona de 7 km din jurul culturilor
certificate ecologic – toate acestea ducand la o interdictie totala
in intreaga tara de a cultiva plante modificate
genetic.
,,Ecologistii nu trebuie sa isi faca griji, sunt complet
multumit, pentru ca legea este mai stricta, consolidand si protejand
productia noastra traditionala si biodiversitatea”, a concluzionat
Toshev (R) dupa votul din Parlamentul Bulgariei.
De la inceputul
dezbaterilor din Parlament, in Bulgaria au existat numeroase proteste
desfasurate de ecologisti. La randul lor protestele au contribuit la
decizia finala de a sprijini consolidarea deplina a legii.
Sursa:
INFOMG
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu