,,Vrei sanatate? Tine-aceasta norma: Sa nu mananci de nu ti-e foame. Cata Sa nu cinezi. Sa-ti fie mestecata Mancarea, si sa aiba simpla forma. Cand leacuri iei - gresala e enorma! Evita atmosfera grea, stricata, Si somnul ziua, furia turbata, Si orisicand pozitia diforma. Nu sta flamand. Stomacul nu se-ndoapa. Nu-ti amana, nici nu grabi iesirea, Bea cu masura vin si multa apa. Nu sta cu burta sus, adus din spate. Cand faci miscari, sa nu te-ntreci cu firea, Intinde-ti noaptea-nvelitori bogate. Odihna si in minte veselie. Fugi de desfrau. Dieta lege fie". (LEONARDO DA VINCI)


Veşnic, grăbitul om modern se îndreaptă tot mai mult spre o alimentaţie din care lipsesc tocmai preparatele tradiţionale, în care îndemânarea culinară a reunit în timp tot ceea ce este necesar organismului uman. Şi să nu uităm, omul s-a obişnuit pe parcursul unui întreg proces evolutiv, cu produse cât mai sănătoase asupra cărora, la rândul său şi-a exercitat puterea de selecţie. Doar igiena e sfântă pentru mine, în rest, am propriile reguli în bucătărie. Aceste reţete le-am scris pentru dumneavoastră - bărbaţi şi femei - deopotrivă. Am adunat reţete culinare şi de nutriţie şi le-am intercalat cu sfaturi pentru a da un farmec mai aparte acestui blog. Ori de câte ori mi s-a părut indicat, am oferit şi sfatul meu personal, deoarece aşa cred eu că este normal. Aceasta este singura cale de a îndruma pe cineva spre o stare de optimă sănătate. În postările de aici, am combinat cunoştinţele pe care le deţin despre nutriţie, adică despre sănătate, cu reţetele de bucate. Am căutat să personalizez fiecare reţetă. Sfaturile de faţă nu au caracter de prescripţii medicale. Mulţumirea mea sufletească este aceea că vă pot oferi o seamă de informaţii menite să vă asigure o viaţă lungă şi sănătoasă şi reţete de bucate cât mai variate.


duminică, 15 februarie 2015

Terină de brânză


Ingrediente:
1 chiflă (japoneză), 200 g pateu de porc/pui, 250 g muşchi file, 2 castraveţi muraţi, 500 g brânză, de vaci, 3 linguri cu smântână, 1-2 căţei de usturoi, 2 legături de mărar, sare şi piper

Mod de preparare:
Într-un castron, amestecăm energic brânza de vaci cu smântâna şi usturoiul zdrobit. Adăugăm o legătură de mărar tocat mărunt şi condimentăm cu sare şi piper după gust. Se taie pâinea în trei felii, potrivit de groase. Se unge prima felie cu pate şi se aşează felii de castraveţi. Se acoperă cu a doua felie de pâine şi se întinde un sfert din amestecul de brânza. Se pune deasupra ultima felie de pâine şi câteva fâşii de muşchi file. Se îmbracă totul în restul de brânză şi se aşează muşchiul rămas în aşa fel, încât să semene cu nişte petale. Pe lateral, de jur împrejur, se pune mărar tocat fin. Se dă totul la rece, pentru o oră, pentru a se înmuia feliile de pâine.

Poftă mare!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu