,,Vrei sanatate? Tine-aceasta norma: Sa nu mananci de nu ti-e foame. Cata Sa nu cinezi. Sa-ti fie mestecata Mancarea, si sa aiba simpla forma. Cand leacuri iei - gresala e enorma! Evita atmosfera grea, stricata, Si somnul ziua, furia turbata, Si orisicand pozitia diforma. Nu sta flamand. Stomacul nu se-ndoapa. Nu-ti amana, nici nu grabi iesirea, Bea cu masura vin si multa apa. Nu sta cu burta sus, adus din spate. Cand faci miscari, sa nu te-ntreci cu firea, Intinde-ti noaptea-nvelitori bogate. Odihna si in minte veselie. Fugi de desfrau. Dieta lege fie". (LEONARDO DA VINCI)


Veşnic, grăbitul om modern se îndreaptă tot mai mult spre o alimentaţie din care lipsesc tocmai preparatele tradiţionale, în care îndemânarea culinară a reunit în timp tot ceea ce este necesar organismului uman. Şi să nu uităm, omul s-a obişnuit pe parcursul unui întreg proces evolutiv, cu produse cât mai sănătoase asupra cărora, la rândul său şi-a exercitat puterea de selecţie. Doar igiena e sfântă pentru mine, în rest, am propriile reguli în bucătărie. Aceste reţete le-am scris pentru dumneavoastră - bărbaţi şi femei - deopotrivă. Am adunat reţete culinare şi de nutriţie şi le-am intercalat cu sfaturi pentru a da un farmec mai aparte acestui blog. Ori de câte ori mi s-a părut indicat, am oferit şi sfatul meu personal, deoarece aşa cred eu că este normal. Aceasta este singura cale de a îndruma pe cineva spre o stare de optimă sănătate. În postările de aici, am combinat cunoştinţele pe care le deţin despre nutriţie, adică despre sănătate, cu reţetele de bucate. Am căutat să personalizez fiecare reţetă. Sfaturile de faţă nu au caracter de prescripţii medicale. Mulţumirea mea sufletească este aceea că vă pot oferi o seamă de informaţii menite să vă asigure o viaţă lungă şi sănătoasă şi reţete de bucate cât mai variate.


duminică, 15 februarie 2015

Ruladă din peşte

rulada peste

Ingrediente:
1,5 kg peşte, 50 g orez, 2 oua, 125 g ceapă, 150 ml ulei, 50 ml vin alb, 100 g lămâi, 25 g făină, sare şi piper dupa gust
.
Mod de preparare
Se curăţă peştele, se spală, se dezosează, se taie în bucăţi şi se dă prin maşina de tocat cu sită deasă, împreună cu ceapa calită în ulei. În compoziţie se adaugă ouăle crude şi vinul, amestecând bine. Se adaugă orezul fiert pe jumătate şi se amestecă uşor. Se rulează totul pe o pânză de tifon udă şi se pune într-o tavă unsă cu ulei. Tava se ţine la cuptor la foc potrivit, cca 25-30 de minute. Din când în când se pune sos peste ruladă. Făina se căleşte un ulei cu puţină ceapă tocată mărunt, se stinge cu supă de oase de peşte, se adaugă sare şi zeama de lămâie şi se mai fierbe 15-20 de minute apoi se strecoară şi se dă în clocot. Rulada se taie felii, pe care se pune câte o felie de lămâie.

sau puteţi prepara această reţetă:


Ingrediente pentru foi:
4 buc ouă; 2 linguri ina; 2 linguri amidon; 100 g maioneză; sare; piper negru măcinat; 100 g măsline; verdeaţă;

Ingrediente pentru umplutura:
150 g somon marinat si o conserva de ton; 2 ouă fierte tari; 50 g unt; o lămâie; câteva capere

Modul de preparare:
Ouăle se freacă cu sarea şi maioneza, se adaugă făina şi amidonul, piperul râşnit. Măslinele se taie inele, verdeaţa se toacă foarte fin într-un blender. Adăugaţi la verdeaţă puţin aluat. Restul aluatului se toarnă pe hârtie de copt unsă, se netezeşte şi apoi cu o linguriţă se toarnă verdeaţa. Puneţi măslinele arajate în rânduri. Puneţi în cuptorul preîncalzit la 200 grade C pentru 7-10 minute, dar fiţi atenţi pentru că se coace foarte repede. Scoateţi-o şi rulaţi-o imediat. Cu peşte poate fi o variantă. Daca aveţi peşte feliat, ungeţi foaia cu unt în care aţi adăugat o lingură de zeamă de lămie, aşezaţi peştele şi rulaţi strâns. Eu am avut puţin somon marinat şi o coservă de ton în ulei. Aşa că am pus peştele (scurs de ulei) în blender cu unt, ouăle fierte şi curăţate, caperele, sarea, piperul şi zeama de lămâie. Apoi l-am întins peste foaie şi am rulat strâns. Se dă la frigider pentru minim două ore, apoi o putem tăia în felii şi o putem servi, fie aşezate simplu pe platou, fie aşezate pe felii de castraveţi.


Poftă mare!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu